GapMinder investeşte 600.000 euro în FintechOS

GapMinder investeşte 600.000 euro în FintechOS

FintechOS, companie specializată în accelerarea transformării digitale a instituţiilor financiare, anunţă atragerea unei finanţări de 600.000 euro de la GapMinder VC. Prin această investiţie, capitalul total ridicat în fază de seed se ridică la 1,6 milioane euro, transformând FintechOS în una dintre cele mai bine capitalizate start-up-uri locale.

Compania îşi propune să atragă suplimentar alţi 400.000 euro ca follow-up round, până la sfarşitul anului 2018, atingând astfel un prag de capital ridicat în faza de seed de 2 milioane euro, în anticiparea unei runde de serie A de cca 5 mil. euro pe durata anului 2019.

Investiţia va fi folosită pentru atingerea a două obiective strategice în 2019: dezvoltarea internaţională a companiei în pieţe din Europa de Vest şi USA, pe de o parte, şi accelerarea dezvoltării tehnologiilor proprietare bazate pe AI (inteligenţă artificială), pe de altă parte.

FintechOS a reuşit, în mai puţin de 12 luni de la înfiinţare, să atragă clienţi ca ERSTE, Vienna Insurance Group, TBI Bank, Orange Money, NN, Hyperion sau Idea Bank, care operează deja un portofoliu de active de peste 5 Miliarde Euro prin platformă. Compania oferă instituţiilor financiare din America de Nord şi Europa acces rapid la tehnologii de ultimă generaţie, prin care pot fi lansate noi servicii financiare, produse, canale digitale sau experienţe de interacţiune cu clienţii, de 10 ori mai rapid faţă de un mediu tradiţional de dezvoltare software. Prin implementarea tehnologiei FintechOS, clienţii raportează și o reducere a costurilor de operare de până la 5 ori.

Investiţia GapMinder ne oferă posibilitatea consolidării poziţiei pe cele mai puternice pieţe financiare din lume şi vine ca o nouă recunoaştere a potenţialului FintechOS, după ce luna trecută am devenit prima companie românească integrată în programul gloabal de accelerare al Microsoft din Londra. Sunt încrezător că prin investiția GapMinder vom putea oferi clienţilor importante avantaje competitive prin implementarea mai rapidă a unor servicii mai accesibile si mai personalizate, prin intermediul tehnologiilor bazate pe Inteligenţă Artificială de ultimă generaţie” declară Teodor Blidăruş, CEO, FintechOS.

“Am fost impresionați de viziunea, nivelul de ambiție și puterea de execuție a echipei FintechOS, reflectată într-o creștere semnificativă a veniturilor de la clienți dintr-o verticală în care este foarte multă competiție pe tehnologie, aceea a serviciilor financiare din regiunea Europei Centrale, precum și din piețe avansate, precum UK. Abordarea si parcursul acestei companii se suprapun perfect cu strategia noastră de investiție”, declară Dan Mihăescu (foto), Partener Fondator, GapMinder VC.

Compania a lansat în luna octombrie versiunea WOZ a platformei, care accelerează configurabilitatea proceselor bancare și de asigurări și simplifică masiv efortul de implementare. Finanțarea atrasă permite dezvoltarea unei noi generaţii a platformei, sub nume de cod GENIE, care va revoluţiona sistemul financiar prin integrarea tehnologiilor AI cu procese specifice băncilor şi asiguratorilor. GENIE va fi prezentată comunităţilor de dezvoltatori în vara lui 2019 şi va fi lansată public în septembrie 2019.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0