Generali Protect – noua asigurare de sănătate modulară cu acoperire în unități medicale publice și private

Generali Protect – noua asigurare de sănătate modulară cu acoperire în unități medicale publice și private

Generali România lansează o nouă poliță de sănătate, Generali Protect, destinată persoanelor fizice și juridice cu până la 20 de angajați, ce facilitează tratamentul sau spitalizarea atât în spitale publice cât și în sistemul privat din România.

Generali Protect nu are franșize și permite extinderea poliței către membrii familiei, oferind în acoperirea standard și un pachet de servicii de prevenție ce include analize medicale, servicii de telemedicină sau consultații de specialitate inclusiv din sfera pediatriei. Acestea sunt accesibile în peste 1000 de clinici la nivel național, exclusiv prin intermediul platformei românești SanoPass.

De asemenea, datorită unui proces de subscriere bazat pe documentație și semnătură electronică, clienții pot încheia polița la distanță, oriunde s-ar afla.

„Am identificat în rândul clienților noștri nevoia unei flexibilități sporite în utilizarea serviciilor medicale, în funcție de specificul stării lor de sănătate. Prin Generali Protect, oferim acces la o rețea vastă de servicii și unități medicale în care clienții noștri pot beneficia de tratamentul optim pentru nevoile lor”, a declarat Aleš Tausche, Chief Insurance Officer, Generali România.

În cazul tratamentelor în spitale publice, pentru a scăpa de grija cheltuielilor zilnice, polița include o indemnizație de până la 400 de lei pe zi, în limita a 25 de zile, alături de una pentru intervenții chirurgicale de maxim 15.000 de lei, în funcție de natura intervenției necesare.

Astfel, cu o primă de asigurare pornind de la 50 de lei pe lună, clienții își pot construi un pachet de acoperiri pentru accidente sau îmbolnăviri adecvat propriilor nevoi cu o sumă asigurată anuală per persoană ce variază între 25.000 de lei și 100.000 de lei.

În completarea pachetelor de bază, asigurații pot alege să își suplimenteze protecția adăugând clauza de boli grave. Aceasta include 40 de astfel de afecțiuni pentru care se acordă o indemnizație unică de până la 100.000 de lei în momentul diagnosticării, pe lângă suma asigurată stipulată în pachetul de bază. De asemenea, serviciile pot fi completate prin clauzele de servicii de recuperare medicală în limita a 30 de ședințe pe an sau prin acoperirea adițională a cheltuielilor medicale în perioada de convalescență timp de cel mult 30 de zile.

Indiferent de pachetul ales, clienții beneficiază în mod standard de acoperirea costurilor unei a doua opinii medicale de la specialiști renumiți din Uniunea Europeană.

„Pentru că sănătatea este prioritară pentru fiecare dintre noi, am construit o soluție de protecție care îmbină prevenția cu tratamentele complexe și care se adresează celor mai frecvente nevoi medicale ale clienților noștri. Generali își reafirmă astfel angajamentul de a fi partener pe viață pentru clienții săi, sprijinindu-i în momentele care contează”, a încheiat Aleš Tausche.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0