Grupul GRAMPET lansează Trenul Solidarităţii Româneşti

Grupul GRAMPET lansează Trenul Solidarităţii Româneşti

În contextul pandemiei de Coronavirus, Grupul GRAMPET anunță proiectul Trenul Solidarității Românești, mobilizând transportul feroviar pentru companiile românești care realizează importuri de materiale și echipamente medicale din China.

„Această criză a bulversat enorm industria de transport, aducând blocaje pe aproape toate căile de transport – naval, aerian și rutier, precum și creșteri exponențiale de costuri. În condițiile în care foarte multe materiale și echipamente medicale necesare combaterii COVID-19 sunt aduse din China, Grupul GRAMPET  poate să faciliteze aceste importuri rapid, pe cale feroviară, datorită relațiilor comerciale pe care le-a construit în timp cu această parte a lumii și a parteneriatelor pe care le are ca membru în Asociația de Transport Internațional Trans-Caspica, parte din proiectul Noul Drum al Mătăsii”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET.

Prin urmare, companiile interesate să folosească această formă de transport pot obține detalii operaționale și financiare despre Trenul Solidarității Românești la office@grampetlogistics.eu.

În funcție de comenzi, volumul de marfă și numărul de containere implicat, operatorul va definitiva detaliile logistice, inclusiv punctul de plecare al acestui transport special cu destinația România.

„Traversăm un moment critic care, la final, ne va defini ca națiune”, a adăugat Gruia Stoica. „Depinde doar de noi cum vom încheia acest capitol. Cred că se impune un efort comun și proactiv din partea întregului mediu de afaceri din România. Putem trece peste acest moment doar prin unitate și asumarea responsabilității”.

 Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român

Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. În 2017, GFR a lansat portalul E-CLIENT GFR, o premieră pentru România și sud-estul Europei, care facilitează gestionarea relației clasice cărăuș – companie-client, de la postarea unei cereri de ofertă până la facturarea serviciului prestat, trecând prin etape esențiale precum comandarea vagoanelor goale, întocmirea contractelor de transport, accesul neîngrădit la informații privind evoluția proceselor, atenționarea inteligentă a decidenților și transmiterea de rapoarte automate.

Mai multe informații puteți accesa pe pagina oficială de internet – https://grampet.ro/.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0