Grupul Patria celebrează Ziua Microfinanţării

Grupul Patria celebrează Ziua Microfinanţării

Patria Bank și Patria Credit susţin microfinanţarea, alăturându-se inițiativei europene lansată de European Microfinance Network (EMN) și Microfinance Centre (MFC), și sărbătoresc în data de 20 octombrie, Ziua Microfinanţării, alături de clienţii actuali și potenţiali.

În cadrul celei de a doua ediţii a evenimentului, Patria Bank și Patria Credit vor marca momentul într-un mod special, respectând misiunea europeană a inițiativei și aducând plus valoare clienților și partenerilor, prin invitația la dialog și idei de dezvoltare în cadrul unei serii de 3 întâlniri organizate simultan în data de 20 Octombrie în comunitățile puternice de agricultori din Vidra, Băleni și Fierbinți.

La întâlniri vor participa reprezentanţi ai comunităţii locale de antreprenori, momentul special al întâlnirilor fiind oferirea unui training introductiv în social media, aplicat domeniului lor de activitate, susținut în Vidra de Alexandru Negrea (blogger și consultant social media). Laturii practice și educative i se adăuga interactivitatea și accesibilitatea oferită de transmiterea online, în direct, a training-ului, făcând posibilă accesarea de către toți cei interesați, oriunde s-ar afla aceștia. Training-ul va fi astfel disponibil, în direct, pe pagina de internet a Patria Bank, în data de 20 octombrie, începând cu ora 17:30.

“De peste 15 ani, echipa Patria a finanțat, prin microcreditare, peste 10.000 de afaceri agricole, rămânând aproape de agricultori, micii producători și întreprinzători români, la propriu: pe câmp, în ferme. De-a lungul timpului ne-am dorit să finanțăm hărnicia și potențialul oamenilor, nu doar hârtiile pe care aceștia ni le prezintă, rezultatele și bunăstarea agricultorilor fiind mulțumirea noastră. Ne dorim să le oferim clienților nu doar instrumente financiare ci și know-how specializat pentru creșterea și adaptarea afacerii lor chiar și în mediul on-line, considerând gradul de dezvoltare al digitalului în ultimii ani” a declarat Marian Tetici, Director General al Patria Credit.

Ziua Microfinanțării este o inițiativă europeană susţinută de European Microfinance Network (EMN) și Microfinance Centre (MFC) având drept misiune promovarea facilităților de microfinanțare ca posibilități de încurajare a antreprenoriatului în lupta împotriva șomajului și excluziunii sociale.

Patria Bank și Patria Credit IFN, fac parte din grupul de instituții financiare și bancare Patria Bank, operând la nivel național prin 36 de unități bancare si puncte de lucru. Grupul Patria finanțează, în principal, IMM-urile si microîntreprinderile, inclusiv segmentul AGRO, și este în curs de extindere și consolidare a segmentului de retail prin oferirea de servicii și produse financiare populației din zonele urbane și rurale, având la baza un model de business bazat pe simplitate și accesibilitate, prin exploatarea la maxim a tehnologiei.

Acționarul principal al Grupului Patria Bank este Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), ai cărui principali investitori sunt: BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW). Alături de cele două entitati Patria Bank și Patria Credit IFN, din Grupul Patria Bank mai fac parte şi Banca Comercială Carpatica SA, Carpatica Asset Management și SAI Intercapital Invest SA.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0