Grupul TeraPlast a primit acordul de finanțare pentru proiectul de investiții în valoare de 7,9 milioane de euro

Grupul TeraPlast a primit acordul de finanțare pentru proiectul de investiții în valoare de 7,9 milioane de euro

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a primit miercuri, 11 noiembrie 2020, acordul de finanțare pentru primul proiect depus în cadrul schemei de ajutor de stat în 2020. Proiectul, numit „Creșterea competitivității TeraPlast SA prin achiziționarea de utilaje performante și realizarea de construcții noi”, presupune extinderea capacității de producție a liniei de business Instalații. Valoarea totală a proiectului depus este de 7,9 milioane de euro, din care 3,9 milioane de euro reprezintă ajutorul de stat aprobat.

„Ministerul de Finanțe a înțeles importanța susținerii proiectelor care elimină importurile și echilibrează balanța comercială. Programul anunțat de Guvern asigură fonduri pentru lucrări de infrastructură, deci noi vom mai avea de lucru în ritm alert încă 15 ani. Cu toate acestea, dacă producătorii români nu investesc în creșterea capacităților de producție, în loc să eliminăm importurile, acestea vor crește. Prin această investiție, pe lângă piața de infrastructură, TeraPlast va intra și pe alte segmente de instalații pe care în prezent 90% din produse sunt importate.” a declarat Ovidiu Gurău, Directorul Comercial TeraPlast.

Proiectul de față este primul dintre proiectele de investiții de peste 20 milioane de euro anunțate de Grupul TeraPlast în septembrie 2020. Implementarea proiectului a fost demarată după depunerea proiectului, iar finalizarea lui este estimată pentru aprilie 2022. Investiția va determina crearea a 45 de noi locuri de muncă.

Grupul TeraPlast mai are un proiect de investiții, depus în cadrul schemei de ajutor de stat, pentru care așteaptă acordul de finanțare. Acesta vizează producția de ambalaje biodegradabile prin filiala sa TeraPlast Folii Biodegradabile SRL. Valoarea totală a proiectului este de 11,8 milioane de euro, iar valoarea ajutorului de stat solicitat este de 5,8 milioane de euro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0