Grupul TeraPlast își îmbunătățește profitabilitatea și ajunge la afaceri de 719 milioane de lei în primele nouă luni

Grupul TeraPlast își îmbunătățește profitabilitatea și ajunge la afaceri de 719 milioane de lei în primele nouă luni

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a înregistrat o EBITDA de 68,3 milioane de lei, în creștere cu 29% în primele nouă luni din 2019. Cea mai mare creștere a EBITDA a fost înregistrată de TeraPlast și TeraPlast Recycling, cu un avans de aproape 50% față de primele nouă luni ale anului trecut. În aceeași perioadă, Grupul a înregistrat o creștere de 22% a cifrei de afaceri, până la 719,14 milioane de lei, în linie cu bugetul.

Datorită dinamicii pieței de construcții și a măsurilor de eficientizare operațională, primele nouă luni ale anului sunt cele mai bune din istoria Grupului TeraPlast, atât din punct de vedere al profitabilității, cât și al vânzărilor. Ne-am consolidat cotele de piață și suntem pregătiți să ne implicăm cu aceeași determinare în dezvoltarea proiectelor viitoare astfel încât să ne continuăm creșterea”, a declarat Ioana Birta, director financiar al Grupului TeraPlast.

Principalii indicatori financiari, mii lei:

Grup TeraPlast

T3 2019

T3 2018

Crestere (%)

Cifra de afaceri

719,137

590,483

22%

EBITDA

68,293

52,763

29%

T3 2019

T3 2018

Crestere (%)

TeraPlast – Instalații, Granule și Profile tâmplarie & TeraPlast Recycling

Cifra de afaceri

278,583

217,480

28%

EBITDA

27,880

18,726

49%

T3 2019

T3 2018

Crestere (%)

TeraSteel România & Serbia – Panouri sandwich

Cifra de afaceri

217,582

184,550

18%

EBITDA

25,184

19,399

30%

T3 2019

T3 2018

Crestere (%)

Wetterbest – Țiglă metalică

Cifra de afaceri

202,079

165,449

22%

EBITDA

13,576

12,341

10%

T3 2019

T3 2018

Scădere (%)

TeraGlass – Ferestre și uși PVC

Cifra de afaceri

20,893

23,003

-9%

EBITDA

1,652

2,298

-28%

Cea mai bună performanță în primele nouă luni din an a fost înregistrată de TeraPlast și TeraPlast Recycling, cu un avans al afacerilor de 28%, la 278,5 milioane de lei. Utilizarea eficientă a facilităților de producție s-a reflectat în EBITDA companiei, care a înregistrat o creștere a profitabilității (EBITDA) de 49% față de perioada similară a anului trecut, până la 27,88 milioane de lei.

Creșterea înregistrată de TeraPlast vine preponderent din vânzarea de sisteme de canalizare, apă și gaz pentru proiecte de infrastructură. Pentru sistemele din PVC pentru canalizare s-au înregistrat creșteri de peste 40% a vânzărilor, iar pentru cele din polietilenă de peste 80%. Astfel, Grupul și-a consolidat poziția de lider detașat al pieței de canalizare exterioară.

TeraSteel România și Serbia, lider în piața de panouri PUR și PIR din România și Serbia după volumele vândute, a înregistrat în primele nouă luni o creștere de 18% a cifrei de afaceri, până la 217 milioane de lei și un avans de 30% a EBITDA, până la 25,18 miloane de lei. Marja EBITDA a TeraSteel, de 11,6%, este peste media industriei și reflectă maturizarea business-ului din Serbia, economiile de scară și adaptarea foarte bună la piață din punct de vedere al aprovizionării. TeraSteel deservește un portofoliu stabil de distribuitori în regiune, fiind unul dintre cei mai importanți 5 jucători din Ungaria, Bulgaria și Moldova. Totodată, compania accesează noi piețe prin dezvoltarea de soluții premium, precum panourile sandwich cu vată minerală și halele la cheie Lead by TeraSteel.

Cifra de afaceri a Wetterbest a avut o creștere de 22%, la 202 milioane de lei, în timp ce EBITDA a avansat cu 10%, depășind 13,5 milioane de lei. EBITDA Wetterbest reflectă cheltuielile operaționale făcute pentru a sprijini dezvoltarea viitoare: creșterea salariilor, promovarea brandului și dezvoltarea vânzărilor în centrul și nordul țării.

În perioada următoare, Wetterbest se va concentra pe consolidarea poziției pe piața internă, dezvoltarea de noi parteneriate, precum și pe eficientizarea logisticii interne și a fluxurilor de producție ca urmare a relocării în noua unitate de producție, finanțată parțial cu ajutor de stat.

Rezultatele TeraGlass reflectă temporizarea unor proiecte rezidențiale la care compania este furnizor, astfel încât vânzările companiei au fost direcționate în special pe rețelele de DYI, lucru care a impactat și marja. În perioada următoare, compania continuă investiția în noua unitate de producție (finanțată parțial cu ajutor de stat), în urma căreia se așteaptă la o îmbunătățire a vânzărilor și a profitabilității începând cu 2020.

Pentru 2019, Grupul TeraPlast își propune o cifră de afaceri de peste 900 milioane de lei și o EBITDA de peste 88 milioane de lei. În primele nouă luni, Grupul TeraPlast a realizat investiții de 64 milioane de lei. De asemenea, Grupul TeraPlast a înregistrat o îmbunătățire semnificativă a poziției de cash, generând 38,5 milioane lei din activitatea operațională. Grupul TeraPlast va continua să urmărească o dezvoltare echilibrată a afacerilor, în condiții de disciplină financiară.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0