Help Net, pe primul loc în Topul Național al Firmelor din România

hnHelp Net s-a clasat pe locul 1 în Topul Național al Firmelor din România, ediția XXI, 2014, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României, a anunțat compania, într-un comunicat de presă.

Criteriile pe baza cărora s-a efectuat jurizarea au fost performanța economică, spiritul antreprenorial, curajul de a inova și de a investi în inovare, comportamentul etic în afaceri. “Mă bucur că suntem o echipă performantă și datorită efortului nostru comun, rezultatele noastre sunt premiate. La obținerea acestui premiu au contribuit toți angajații Help Net și vreau să îi felicit pentru eforturile depuse”, a declarat Isabelle Iacob, director general Help Net Farma.

Compania a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 368 milioane lei, având peste 1.300 angajați și, până în acest moment, a dezvoltat o rețea națională de peste 170 de farmacii.

Premiul a fost decernat în cadrul Galei Topului Național al Firmelor, ediția a XXI-a, 2014, care a avut loc pe 6 noiembrie în prezența unor oficialități de rang înalt ale administrației publice locale și centrale, a președinților Camerelor de Comerț și Industrie Județene și Bilaterale, a principalelor asociații patronale și profesionale și reprezentanților mass media.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0