Hidroelectrica a finalizat procedura de selecție a consultantului juridic pentru IPO

Hidroelectrica a finalizat procedura de selecție a consultantului juridic pentru IPO

În data de 06 mai a.c., Hidroelectrica a semnat contractul având ca obiect achiziția de ”servicii avocațiale de consultanță și asistență juridică ale unui consultant juridic internațional care să întreprindă toate măsurile necesare în scopul îndeplinirii cerințelor impuse de piețele de capital în legatură cu procedura de ofertare publică prevăzută în HG nr. 1066/2013, cu modificările și completările ulterioare”. Contractul a fost adjudecat de Dentons Europe SPARL, care a ofertat prețul de 429.000 euro, față de 700.000 de euro, valoarea estimată a achiziției.

Prin semnarea contractului de servicii avocațiale pentru listare, ne-am asigurat că avem alături de noi una dintre cele mai mari case de avocatură din lume, cu anvergură și largă experiență în cadrul ofertelor publice de vânzare de acțiuni, un partener potrivit pentru o societate de calibrul Hidroelectrica” – a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

”Perioada pandemiei nu a oprit angajamentele asumate de societatea noastră în ceea ce privește listarea la bursă. Mergem în continuare cu pași hotărâți pe acest drum, astfel încât, atunci când acționarii vor decide că este momentul oportun pentru listare, să putem acționa.

Hidroelectrica este tot mai aproape de stadiul în care să fie pregătită 100% pentru procedura de IPO. Avem opinia fără rezeve a auditorului, obținută încă de anul trecut – ulterior rezolvării problemei investițiilor istorice, acum avem și consultantul juridic care să ne fie alături în acest proces pe care îl dorim unul de succes. Urmează să luăm foarte curând o decizie în ceea ce privește selectarea Equity Advisor.

Hidroelectrica dorește să fie un pilon al tranziției energetice asumate la nivel european prin Green Deal, iar capitalul atras prin listare urmează a fi folosit pentru a dezvolta și consolida compania. Sperăm ca România să intre foarte curând într-o etapă de stabilitate, coerență și predictibilitate legislativă astfel încât să poată fi recâștigată încrederea investitorilor” – a mai declarat Bogdan Badea.

La procedura de selecție a consultantului juridic pentru IPO-ul societății Hidroelectrica s-au prezentat 11 firme de avocatură, cu notorietate și experiență internațională. Listarea a 10% din acțiunile societății Hidroelectrica s-a decis în anul 2013 prin HG 1066, pentru aprobarea strategiei de privatizare.

Hidroelectrica este lider în producția de energie electrică din Romania și prinicipalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Compania are în portofoliu 204 centrale hidroelectrice cu o puterea instalata de de 6.444 MW.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0