IEA: Subvenţiile pentru energie regenerabilă pun presiune pe consumator

stire international

Preţurile ridicate la gaze naturale din Europa riscă să alunge o parte importantă din industriile cu consum mare de energie, cum sunt cimentul şi oţelul, dacă statele europene nu majorează producţia de gaze de şist şi nu reduc subvenţiile pentru energiile verzi, a declarat economistul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), Fatih Birol, cu ocazia Forumului Economic Mondial de la Davos.

“Aceste industrii sunt critice pentru economia europeană având în vedere că angajează peste 30 de milioane de persoane şi ar putea avea un efect major asupra economiei UE”, a declarat economistului şef al IEA, citat de Agerpres.

Potrivit lui Fatih Birol, soluţionarea problemei creşterii facturilor la energie în Europa necesită o abordare largă. Nu numai că statele europene trebuie să renegocieze contractele la gaze naturale, dintre care două treimi expiră în următorul deceniu, pentru a obţine termeni mai favorabili dar, de asemenea, ar trebui să crească producţia de gaze din resurse neconvenţionale, cum sunt gazele de şist. În plus, Uniunea Europeană ar trebui de asemenea să analizeze posibilitatea reducerii celor 60 de miliarde de dolari pe care le alocă anul pentru subvenţionarea producţiei de energie electrică din surse regenerabile, cum este energia eoliană şi cea solară. “În unele cazuri aceste subvenţii sunt excesive şi pun o presiune inutilă asupra consumatorilor”, a apreciat Fatih Birol.

Îngrijorările cu privire la impactul preţurilor la energie asupra unor industrii s-au intensificat în ultima perioadă iar unele state membre UE au început să dezbată o îngheţare a preţurilor şi chiar eliminarea subvenţiilor la energiile regenerabile. Preţul gazelor naturale în Europa este de aproape trei ori mai mare decât în SUA, în condiţiile în care producţia de gaze naturale a SUA a crescut graţie gazelor de şist în timp ce consumatorii europeni depind de importurile din Rusia şi Norvegia.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0