Dinamica comenzilor noi în industria prelucrătoare, sub ritmul potențial pentru a zecea lună consecutiv

Dinamica comenzilor noi în industria prelucrătoare, sub ritmul potențial pentru a zecea lună consecutiv

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat datele privind dinamica comenzilor noi în industria prelucrătoare în martie și primul trimestru al anului curent. Statisticile indică scăderea comenzilor noi în industria prelucrătoare în luna martie, pe fondul incidenței pandemiei și restricțiilor implementate pentru contracararea crizei sanitare în România și țările Uniunii Europene.

Cu toate acestea, creșterea semnificativă a comenzilor noi de bunuri de folosință îndelungată exprimă premise de redinamizare a industriei prelucrătoare după atingerea punctului minim în luna aprilie. Astfel, comenzile noi în industria prelucrătoare au scăzut cu 3.6% an/an în martie, cea mai slabă dinamică din ianuarie 2016. Evoluția a fost determinată de declinul comenzilor noi de bunuri de capital, de bunuri de uz curent și de bunuri intermediare cu ritmuri an/an de 3.4%, 3.9%, respectiv 7.1%.

Pe de altă parte, comenzile de bunuri de folosință îndelungată au accelerat de la 28.8% an/an în februarie la 38.3% an/an în martie, cea mai bună evoluție din septembrie 2017. Astfel, în trimestrul I comenzile noi în industria prelucrătoare au consemnat un avans de 1.8% an/an, evoluție determinată de majorarea componentelor bunuri de capital (cu 2.9% an/an) și bunuri de folosință îndelungată (27.8% an/an). La polul opus, comenzile de bunuri intermediare și cele de bunuri de uz curent au scăzut cu dinamici anuale de 1.7%, respectiv 2.2%.

Din perspectiva evoluției comenzilor noi cele mai dinamice ramuri ale industriei prelucrătoare în trimestrul I au fost: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, remorci și semiremorci (1.7% an/an), chimică (3.6% an/an), calculatoare și produse electronice și optice (9.1% an/an), farmaceutică (22.7% an/an) și alte mijloace de transport (41% an/an).

Estimările econometrice elaborate de analiştii Băncii Transilvania indică dinamica comenzilor noi în industria prelucrătoare sub ritmul potențial pentru a 10-a lună consecutiv în martie, evoluție care confirmă finalul ciclului economic post-criză.  „Ne așteptăm ca industria românească să atingă punctul minim în luna aprilie și să inițieze un nou ciclu în luna mai, pe fondul eliminării graduale a restricțiilor implementate pentru contracararea crizei sanitare și resimțirii impactului măsurilor de relansare economică (implementate la nivel mondial, european, regional și intern). Considerăm că noul ciclu economic va fi susținut de nivelul redus al costurilor de finanțare, accelerarea investițiilor în infrastructura critică și potențialul ridicat de dezvoltare și convergență spre nivelul mediu din Zona Euro” consideră Andrei Rădulescu, directorul diviziei de Analiză Economică din cadrul BT.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0