IMMOFINANZ închiriază pentru 25 de ani o clădire de 11.000 mp din parcul IRIDE, care va găzdui un centru medical de top

IMMOFINANZ închiriază pentru 25 de ani o clădire de 11.000 mp din parcul IRIDE, care va găzdui un centru medical de top

IMMOFINANZ a semnat un contract de închiriere pe termen lung pentru o suprafață de aproximativ  11.000 de metri pătrați către Grupul Provita, unul dintre principalii operatori de centre medicale din România. Provita va ocupa integral clădirea IRIDE | eighteen, recent modernizată, parte din parcul IRIDE, urmând să deschidă aici un spital multidisciplinar. Contractul de închiriere acoperă o perioadă  de 25 de ani.

„Parcul IRIDE, unul dintre cele mai mari  hub-uri de clădiri de birouri din București, are deja o reputație excelentă, datorită diversității serviciilor oferite chiriașilor și rezidenților din zonă. Parteneriatul cu Provita lărgește oferta actuală, prin includerea unui centru medical de top, care va contribui la majorarea gradului de atractivitate pe termen lung”, a declarat Dietmar Reindl, COO IMMOFINANZ. „Oferta noastră a răspuns cerințelor Grupului Provita, datorită flexibilității în amenajarea și structurarea spațiilor, ceea ce permite ajustări rapide, precum și a legăturilor eficiente de transport”.

„Grupul Provita a înregistrat o creștere exponențială a cererii pentru servicii medicale în ultimii ani.  Următoarea etapă în dezvoltarea noastră este deschiderea unui nou spital, multidisciplinar, care să ofere servicii medicale avansate și de nișă pacienților români. Pentru acest proiect de mare anvergură, am căutat în piață mai multe soluții imobiliare. Am găsit în IMMOFINANZ nu doar un proprietar de clădiri, ci un partener de afaceri, care să ne susțină pe termen lung”, a declarat dr. Ovidiu Palea, fondatorul Grupului Provita.

Noul spital va avea o capacitate de 110 paturi și șapte săli de operație. Inaugurarea spitalului este programată pentru primul trimestru din 2022, imediat ce lucrările privind adaptarea clădirii pentru noile funcțiuni va fi finalizată. Parcul IRIDE, amplasat în partea de nord a Bucureștiului, pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, este la doar opt kilometri de Aeroportul Internațional Otopeni. Ușor de accesat cu mijloace de transport în comun, proiectul dispune de o parcare generoasă, restaurante, magazine și centre de sănătate.

IMMOFINANZ este un investitor pe piața din România de peste 17 ani. La 30 septembrie 2020, proprietățile din România aveau o valoare contabilă de 757,3 milioane EUR, reprezentând 15,3% din portofoliul total al companiei. Portofoliul de investiții active include 13 proprietăți, o suprafață închiriabilă de circa 334.000 mp, cu o rată de ocupare de 93.6%. Cele mai importante proprietăți includ două clădiri de birouri din București, myhive S-Park și myhive Metroffice și cele două centre comerciale VIVO! Cluj și VIVO! Constanța.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0