În 6 luni, platforma de investiții ROCA si-a majorat de 3 ori capitalul și a atras șapte noi acționari

În 6 luni, platforma de investiții ROCA si-a majorat de 3 ori capitalul și a atras șapte noi acționari

ROCA, prima platformă de investiții și management dedicată companiilor românești aflate în dificultate, a atras în rândul acționarilor săi 7 noi investitori, la doar jumătate de an după lansare. Lansată la începutul acestui an, ROCA are misiunea de a contribui la însănătoșirea mediului de afaceri din România, oferind o soluție complexă pentru redresarea afacerilor locale: platforma atrage resurse de la investitori și le plasează eficient în companii care se confruntă cu dificultăți financiare, de creștere sau de succesiune a fondatorului în business, cu scopul de a le asigura o structură stabilă și o dezvoltare sănătoasă.

Evoluția ROCA a întrecut așteptările, platforma atingând într-un timp foarte scurt un capital social de 13,5 milioane eurp, ceea ce înseamnă triplarea capitalului inițial. Prin finalizarea acestui proces de majorare de capital, Roca își va concentra eforturile în perioada următoare către restructurarea a 10-15 companii cu potențial de redresare și creștere.

Deși o mare parte din companiile românești se confruntă cu dificultăți, cultura noastră tradițională de business este neînțelegătoare cu acestea. Pentru a deveni business-uri sănătoase și sustenabile, brandurile românești au nevoie de finanțare, management și susținere comercială.

Platforma ROCA are rolul de a crea o comunitate de investitori, antreprenori fondatori și manageri cu experiență, care-și unesc efortul în inițiativa de însănătoșire a mediului de business românesc.

Pentru o companie, intrarea în portofoliul Platformei ROCA, înseamnă management specializat, acces la finanțare, dar și apartenența la această comunitate de business, cu parteneri de încredere, investitori și experți, care își aduc aportul experienței lor, făcând posibile prin efortul colectiv, dezvoltarea brandurilor românești”, declară Rudolf Vizental (foto), CEO, ROCA.

Printre investitorii recent intrați în platformă ca si acționari se numără Banca Transilvania, prin divizia sa de Asset Management.

Încrezător atât în menirea proiectului, cât și în necesitatea unei structuri de însănătoșire în mediul antreprenorial românesc, Dan Șucu a decis să își dubleze participația inițială. Acesta alături de divizia de investiții a CITR Group, CIT Resources și Familia Pavăl prin PIF Industrial sunt primii investitori ai Platformei ROCA. Andrei Cionca, președintele CITR Group investește la aceasta majorare și în nume personal și aduce astfel un vot de încredere acestui proiect.

Alți cinci investitori cu experiență în businessuri de succes intră în rândul investitorilor ROCA odată cu această majorare de capital:

– Theodora Popa- vice-președinta grupului Transavia și a Theodora Golf Club;

– Adolf Bâclea – fondatorul companiei Cosena – specializată în transport maritim și activități portuare;

– Vetimex Capital S.R.L., companie deținută de familia Korponay, fondatorii distribuitorului de produse veterinare Maravet SA, care s-au asociat în urma cu doi ani cu gigantul farmaceutic Henry Schein US;

– Cristian Ludovic Pop, fondatorul lantului de magazine pet shop Animax, care a făcut exit în 2018 către un fond britanic;

– Next Capital Solutions S.R.L., o companie de servicii financiare destinate IMM-urilor, membra a grupului EOS.

Prin asocierea acestor nume de rezonanță și bună reputație în economia locală ROCA demonstrează că, dincolo de a fi un proiect ambițios, este o adevărată emulație cu o menire pe măsura acționarilor săi.

Prin aceasta majorare ROCA intra într-o nouă etapă de dezvoltare, având la bord un grup de investitori reprezentativi pentru economia românească și o echipă de management specializată în situații de dificultate economică. Focusul ROCA va fi identificarea viitoarelor companii care să intre în portofoliul Platformei. În acest proces, mai important decât domeniul de activitate al companiilor este modul în care acestea s-au adaptat la noile condiții de piață, în care conectivitatea și accesul direct la clienți sunt criterii care determină supraviețuirea și creșterea unui brand.

ROCA este prima platformă de investiții și management dedicată companiilor românești aflate în dificultate. ROCA este soluția viabilă pentru însănătoșirea mediului de business românesc, care susține creativitatea antreprenorilor autohtoni, fiind partenerul solid de care aceștia au nevoie pentru a transforma o viziune într-o poveste de succes.

Strategia de business a Platformei este de a identifica branduri românești cu potențial de creștere și a le susține în dezvoltarea lor, de a crea companii sănătoase, care să dezvolte branduri „made in Romania” și de a le da, sau reda, anvergura națională și internațională. ROCA creează valoare și dă acestei valori o identitate națională.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0