În exclusivitate pentru România,  Leader Team Broker lansează ”Asigurarea de răspundere contractuală Amazon”

În exclusivitate pentru România, Leader Team Broker lansează ”Asigurarea de răspundere contractuală Amazon”

Leader Team Broker, jucător cheie pe piața asigurărilor din România lansează, în premieră pentru piața românească, ”Asigurarea de răspundere contractuală Amazon” – Amazon Seller (FBA) Insurance, o poliță special concepută pentru companiile locale care vând produse prin intermediul cunoscutei platforme de retail. Împreună cu partenerii de pe piața LLOYD’S (Londra), Leader Team Broker a creat noul produs pentru a acoperi obligația contractuală introdusă de gigantul de retail online în relația comercială cu toți sellerii.  

Până la finalul lunii octombrie, companiile care vând produse prin intermediul platformei Amazon și realizează o cifră de afaceri de cel puțin 10.000 USD lunar au obligația să prezinte o asigurare de răspundere contractuală. Cei care nu pot face dovada acestei polițe riscă să fie delistați de pe Amazon.

Asigurarea este acceptată de Amazon și are acoperire oriunde în lume, inclusiv în SUA și Canada. Produsul acoperă daune de până la 1 milion de dolari, provocate de produsele pe care sellerii le vând pe Amazon (general liability, product liability, commercial general liability etc.). Se știe că oricine poate deveni trader pe platforma americană și poate vinde pe Amazon diferite produse fabricate în China sau în alte țări. De luna aceasta, compania americană a decis să solicite o poliță de răspundere profesională și de răspundere generală, pentru eventualele daune produse clienților de mărfurile vândute de terți prin intermediul platformei. Produsul lansat de noi și partenerii noștri de pe piața LLOYD’S se potrivește perfect cu solicitarea Amazon, pentru această categorie de clienți. Asigurarea are rating A+ dat de S&P si AM Best, de asemenea condiție impusă de Amazon”, a declarat Alexandra Elena Durbacă, CEO Leader Team Broker.

Polița poate fi obținută rapid, cu un simplu telefon către consultanții Leader Team Broker, care lucrează cu chestionare foarte uşor de completat şi care pot oferi o cotaţie de preț în 48 de ore. De altfel, compania a încheiat ieri prima poliță de răspundere contractuală Amazon, pentru piața din România.

Gigantul de retail online și-a actualizat politica comercială, solicitând sellerilor o asigurare specială după ce în luna iulie a fost trimisă în judecată de către Comisia pentru siguranță a produselor de consum din SUA,  care a încercat astfel să oblige Amazon să-şi asume răspunderea pentru sute de mii de produse defecte sau care puneau în pericol sănătatea cumpărătorilor, vândute de selleri prin intermediul platformei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0