Banner

În T1 2026 LIFE IS HARD continuă etapa de tranziție controlată.  24Broker își confirmă rolul de infrastructură centrală

În T1 2026 LIFE IS HARD continuă etapa de tranziție controlată. 24Broker își confirmă rolul de infrastructură centrală

Life Is Hard (LIH), companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, continuă în trimestrul I 2026 implementarea direcțiilor asumate pentru anul curent, cu obiectivul de a construi un model operațional mai eficient, mai predictibil și mai bine poziționat pentru următorul ciclu de dezvoltare. 

Performanța financiară din primul trimestru reflectă etapa de transformare în care se află compania.
În paralel, LIH menține investițiile în infrastructura tehnologică și în dezvoltarea ecosistemului de insurance, considerate elementele de bază pentru consolidarea modelului de produs și pentru creșterea și monetizarea viitoare a grupului.

Rezultate la nivel LIH Group (orientativ)

La nivel consolidat orientativ, LIH Group (Life Is Hard // More Life, Innobyte Solutions, Performia Finance, Barandi Solutions și LIH Ventures) a înregistrat în T1 2026 o cifră de afaceri: 10,24 mil. RON (+0,8 mil. RON față de T1 2025) și EBITDA de 0,94 mil. RON (îmbunătățire de +1,35 mil. RON față de T1 2025).

Evoluția a fost susținută în principal de performanța Innobyte Solutions, stabilitatea activităților recurente din Performia Finance și continuarea investițiilor strategice în ecosistemul de insurance al Life Is Hard. 

Rezultate la nivelul Life Is Hard // More Life

În T1 2026, la nivelul LIH, compania comunică:

  • Venituri operaționale: 7,50 mil. RON (98% din buget) 
  • Cifră de afaceri netă: 5,01 mil. RON (+7% peste buget; -22,38% vs T1 2025) 

“Trimestrul I 2026 confirmă că suntem în plin proces de tranziție controlată: simplificăm modelul operațional și ne concentrăm resursele pe segmentele cu potențial real de scalare, în principal insurance, complementar IT&C și Skills+. Scăderea cifrei de afaceri față de anul anterior este în linie cu decizia de a elimina activitățile nesustenabile, iar prioritățile noastre rămân disciplina financiară și construirea unei baze mai predictibile pentru perioada următoare. Suntem într-o perioadă importantă pentru transformarea companiei si vreau să le mulțumesc echipelor, partenerilor, investitorilor și acționarilor pentru încredere și susținere.” Cătălin Chiș, CEO

Operațional: Insurance, fundație pentru creșterea pe termen mediu și lung

Segmentul Insurance a menținut un nivel stabil al veniturilor (99% din buget). La nivel de produs, 24Broker a generat 2,78 mil. RON (98% vs buget), reafirmând rolul său de infrastructură centrală în ecosistemul de distribuție. În luna martie 2026, compania a lansat Boost24, o nouă aplicație construită pentru a accelera distribuția digitală, procesele de emitere și reînnoire și pentru a crește eficiența comercială în relația cu partenerii brokeri.

O evoluție bună a avut și segmentul IT&C care a crescut peste așteptări (+20% vs buget), confirmând valoarea pe care o are în susținerea tranziției către un model mai eficient și mai scalabil.

Investiții și inițiative în T1 2026

În trimestrul I 2026, LIH a alocat aproximativ 0,75 milioane RON pentru investiții în infrastructura digitală dedicată pieței de asigurări: 24Broker, Core APIs, 24Consultant și Boost24, inițiative orientate către automatizarea și eficientizarea distribuției digitale pentru partenerii brokeri. Investițiile de la începutul anului sunt parte din trecerea către un model mai simplu și mai scalabil, în care infrastructura digitală pentru asigurări devine motorul de eficiență și creștere. Pe măsură ce efectele reorganizării se diminuează, obiectivul LIH rămâne stabilizarea și revenirea graduală la profitabilitate.” George Anghelache, Chief Growth Officer LIH.

Alte venituri operaționale: 2,49 mil. RON, din care veniturile aferente programului Skills+ s-au ridicat la 1,41 milioane RON.

Profitabilitate: T1 include efectele de tranziție și costuri nerecurente

Profitabilitatea trimestrului reflectă impactul cumulativ al reorganizării operaționale și al tranziției către noul model:

  • EBITDA: -367 mii RON 
  • Rezultat operațional: -977 mii RON 
  • Rezultat net: -992 mii RON (vs profit net 237 mii RON în T1 2025) 

Variația este explicată predominant de impactul nerecurent al costurilor de reorganizare și de modificarea structurii veniturilor/cheltuielilor, în contextul recalibrării modelului operațional. Este relevant că T1 include integral costurile aferente activității telecom, aflate în curs de eliminare, iar reducerea cheltuielilor cu amortizarea (ca urmare a ajustărilor contabile de la finalul lui 2025) îmbunătățește structura de costuri și contribuie la o recuperare treptată a performanței financiare.

Perspective

Rezultatele din prima parte a anului nu reflectă încă pe deplin potențialul operațional pe termen lung al companiei, iar perioada de schimbare este estimată să influențeze și trimestrul al doilea. Măsurile implementate în această etapă sunt considerate necesare pentru simplificarea structurii operaționale și stabilizarea bazei de execuție înainte de următorul ciclu de creștere.

2026 va fi un an de consolidare a fundamentelor și repoziționare strategică pentru companie, cu priorități legate de disciplina financiară, eficientizare și dezvoltarea de produse/servicii cu marje și scalabilitate superioare. 

Totodată, evoluția companiilor din LIH Group susține direcția strategică: Innobyte a avut un trimestru solid, iar Performia Finance continuă consolidarea pe servicii recurente și un model stabil. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: