Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii martie 2026 un sold de 793 536,6 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,5 la sută (-0,3 în termeni reali1) față de luna februarie 2026, iar în raport cu martie 2025 s-a majorat cu 7,3 la sută (-2,4 la sută în termeni reali).
| INDICATORI | 31 martie 2026 (mil. lei) |
mar. 2026/ feb. 2026 % |
mar. 2026/ mar. 2025 % |
|---|---|---|---|
| M1 (masa monetară în sens restrâns) | 475 779,2 | 0,1 | 6,3 |
| Numerar în circulaţie ** | 138 196,4 | -0,8 | 7,8 |
| Depozite overnight *** | 337 582,8 | 0,4 | 5,7 |
| M2 (masa monetară intermediară) | 793 536,6 | 0,5 | 7,3 |
| M1 | 475 779,2 | 0,1 | 6,3 |
| Depozite cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse şi depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv) | 317 757,4 | 1,1 | 8,7 |
| M3 (masa monetară în sens larg) | 793 536,6 | 0,5 | 7,3 |
| M2 | 793 536,6 | 0,5 | 7,3 |
| Alte instrumente financiare (împrumuturi din operațiuni repo, acțiuni/unități de fond ale fondurilor de piață monetară, titluri de natura datoriei emise cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
* date provizorii
** numerar în afara sistemului bancar
*** conturi curente, depozite la vedere
| INDICATORI | 31 martie 2026 (mil. lei) |
mar. 2026/ feb. 2026 % |
mar. 2026/ mar. 2025 % |
|---|---|---|---|
| Masa monetară (M3) | 793 536,6 | 0,5 | 7,3 |
| Active externe nete** | 410 310,8 | 2,7 | 14,4 |
| Active interne nete*** | 383 225,8 | -1,8 | 0,6 |
* date provizorii
** se calculează prin scăderea din activele externe a pasivelor externe.
Activele externe includ: credite acordate nerezidenților; depozite plasate la nerezidenți; titluri de natura datoriei deținute (emise de nerezidenți); acțiuni deținute și alte participații de capital la nerezidenți; aurul monetar.
Pasivele externe includ resursele atrase de la nerezidenți: depozite; titluri de natura datoriei emise pe piețele externe. Începând cu ianuarie 2014, conform noilor standarde statistice internaționale (SEC 2010), alocările de DST de la FMI sunt incluse în pasivele externe.
***se calculează prin scăderea din activele interne a pasivelor interne (cu excepţia elementelor componente ale masei monetare M3).
Activele interne includ: credite acordate rezidenților; titluri de natura datoriei deținute (emise de rezidenți); acțiuni deținute și alte participații de capital la rezidenți.
Pasivele interne (exceptând elementele componente ale masei monetare M3) includ resursele atrase de la rezidenți: depozite cu durată inițială mai mare de doi ani (inclusiv depozitele rambursabile după notificare la mai mult de trei luni); titluri de natura datoriei cu maturitate mai mare de doi ani emise pe piața internă; capital și rezerve.
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna martie 2026 cu 1,1 la sută față de februarie 2026 (0,3 la sută în termeni reali), până la nivelul de 453 791,5 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 67,8 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,0 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,2 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,1 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 7,1 la sută (-2,5 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 3,7 la sută a componentei în lei (-5,6 la sută în termeni reali) și cu 15,1 la sută a componentei în valută exprimată în lei (12,4 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).
| INDICATORI | 31 martie 2026 (mil. lei) |
mar. 2026/ feb. 2026 % |
mar. 2026/ mar. 2025 % |
|---|---|---|---|
| Credit neguvernamental (total) ** | 453 791,5 | 1,1 | 7,1 |
| Credit neguvernamental în lei: | 307 504,7 | 1,0 | 3,7 |
| – gospodăriile populaţiei | 193 609,4 | 1,2 | 9,9 |
| – alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) | 113 895,3 | 0,7 | -5,3 |
| Credit neguvernamental în valută: | 146 286,8 | 1,1 | 15,1 |
| – gospodăriile populaţiei | 14 563,6 | -1,5 | -12,5 |
| – alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) | 131 723,2 | 1,4 | 19,3 |
*date provizorii
** include şi creditele neperformante
Soldul creditului guvernamental2 acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna martie 2026 de 1,8 la sută față de luna februarie 2026, până la 279 814,4 milioane lei. În raport cu martie 2025, acesta s-a majorat cu 11,6 la sută (1,6 la sută în termeni reali).
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2026 cu 0,7 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 673 175,3 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,0 la sută (-2,6 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 68,6 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,6 la sută față de luna februarie 2026, până la 461 550,8 milioane lei. Comparativ cu luna martie 2025, acestea s-au majorat cu 4,9 la sută (-4,5 la sută în termeni reali).
| INDICATORI | 31 martie 2026 (mil. lei) |
mar. 2026/ feb. 2026 % |
mar. 2026/ mar. 2025 % |
|---|---|---|---|
| Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali (total)** | 673 175,3 | 0,7 | 7,0 |
| Depozite în lei ale rezidenţilor: | 461 550,8 | 0,6 | 4,9 |
| – gospodăriile populaţiei | 269 210,5 | -0,4 | 6,2 |
| – alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) | 192 340,3 | 2,0 | 3,2 |
| Depozite în valută ale rezidenţilor: | 211 624,5 | 0,8 | 11,9 |
| – gospodăriile populaţiei | 144 494,6 | 1,2 | 11,9 |
| – alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) | 67 129,8 | -0,1 | 11,8 |
* date provizorii
** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere şi toate depozitele la termen indiferent de scadenţă
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut cu 0,4 la sută față de luna anterioară, până la 269 210,5 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 6,2 la sută (-3,4 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 2,0 la sută, până la 192 340,3 milioane lei, față de luna precedentă, iar față de luna martie 2025, au înregistrat o creștere de 3,2 la sută (-6,1 la sută în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 31,4 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,8 la sută față de luna februarie 2026, ajungând până la nivelul de 211 624,5 milioane lei (exprimat în euro, acestea au crescut cu 0,7 la sută, până la 41 504,8 milioane euro). Comparativ cu luna martie 2025, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 11,9 la sută (9,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 1,2 la sută față de luna februarie 2026, până la 144 494,6 milioane lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 11,9 la sută (9,3 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,1 la sută față de luna februarie 2026, până la 67 129,8 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,2 la sută, până la 13 165,8 milioane euro). Comparativ cu martie 2025, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 11,8 la sută (9,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
2 Include creditul acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 47 588,6 milioane lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute de instituțiile de credit, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 232 225,8 milioane lei (solduri la 31 Martie 2026).

COMMENTS