Inevitabilul s-a produs: Carpatica Asigurări intră în procedura de faliment

Inevitabilul s-a produs: Carpatica Asigurări intră în procedura de faliment

carpatica-asigurariO situaţie ce părea inevitabilă de ani buni s-a produs ieri. Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât în ședința din data de 27 iulie 2016 retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A., pe baza unui set de rapoarte care au evidențiat starea de insolvenţă a acesteia, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment. Hotărârea Consiliului ASF de retragere a autorizației Carpatica Asig S.A. a avut la bază concluziile Raportului de audit financiar pe 2015 întocmit de firma Mazars, coroborate cu Raportul de evaluare elaborat de Deloitte, precum și cu Raportul de îndeplinire de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a mandatului de administrator temporar. Toate acestea evidențiază deteriorarea accentuată a indicatorilor financiari ai societății, conform situațiilor înregistrate la 31 decembrie 2015, și respectiv la 30 iunie 2016. La 31 decembrie 2015, Carpatica Asig avea capitaluri proprii de minus 611,4 milioane de lei, cu un necesar de capital corespunzător de 690,4 mil. lei (conform cerințelor regimului Solvabilitate I), un coeficient de lichiditate de 0,31 și o marjă de solvabilitate de minus 612,9 milioane de lei. La 30 iunie 2016, situația financiară a societății s-a menținut în teritoriul negativ, Carpatica Asig înregistrând capitaluri proprii de minus 613,7 milioane de lei, un coeficient de lichiditate de 0,46 și o marjă de solvabilitate de minus 615 milioane de lei.
Potrivit cerințelor regimului Solvabilitate II, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, necesarul de capital minim (MCR) este de 101,2 milioane de lei, iar necesarul de capital de solvabilitate (SCR) se ridică la 285 milioane de lei, rezultând o nevoie totală de aport de capital în sumă de circa 900 de milioane de lei.
În aceste condiții, analizând raportul de evaluare Deloitte, datele privind situația societății, precum și evaluările efectuate în cadrul Planului de rezoluţie elaborat de ASF, Consiliul a constatat că niciunul dintre cele trei instrumente de rezoluție prevăzute de Legea nr.246/2015 nu este aplicabil în cazul Carpatica Asig S.A. prin prisma obiectivului de minimizare a impactului asupra fondurilor de protecție, singura soluție viabilă fiind declanșarea procedurii de insolvență.
Conform Deciziei ASF, societatea are obligația ca în termen de 30 de zile de la publicarea documentului în Monitorul Oficial să predea Fondului de Garantare a Asiguraților evidențele complete ale dosarelor de daună, în vederea publicării listei potențialilor creditori în asigurări, conform art. 23, alin.1 din Legea nr. 503/2004 republicată. Totodată, mandatul FGA de administrator temporar al Carpatica Asig va fi prelungit în vederea îndeplinirii acestei obligaţii de către societate.
Numărul dosarelor de daună deschise până la data de 31 mai 2016 se ridica la 26.520.
De asemenea, asigurătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru notificarea asiguraților atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunța contractele de asigurare cu societatea Carpatica Asig, cât și cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare aferente, proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei de valabilitate a acestora.
Principala preocupare a ASF este protejarea intereselor clienților societății Carpatica Asig, în strânsă cooperare cu Fondul de Garantare a Asiguraților, și menținerea stabilității sistemului de asigurări. Conform legislației în vigoare, protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător revine FGA, în limita plafonului de 450.000 de lei per asigurat. Pe baza calculelor experților ASF, FGA va suporta, în urma pronunțării falimentului Carpatica Asig, un impact net de până la 624 milioane de lei.
Poliţele de asigurare emise de Carpatica Asig S.A. rămân în vigoare până la data expirării. Societatea avea la data de 30.06.2016 un portofoliu de 1.310.852 de contracte de asigurare, dintre care 936.089 polițe RCA.
Potrivit tuturor evaluărilor ASF, piața asigurărilor poate absorbi implicațiile ieșirii Carpatica Asig din industrie fără afectarea stabilității și a funcționalității sistemului, existând premise solide ca anul 2016 să marcheze revenirea acestui sector pe profit, pe baza ameliorării vizibile a principalilor indicatori de daunalitate, respectiv a creșterii numărului de contracte de asigurare încheiate.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0