Rata anuală a inflaţiei de -0,4% în octombrie, potrivit INS

Rata anuală a inflaţiei de -0,4% în octombrie, potrivit INS

Rata anuală a preţurilor de consum a fost cu 0,4% mai mică în octombrie 2016, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS). În septembrie, rata anuală a inflaţiei a fost de minus 0,6%.

„Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), rata anuală a preţurilor de consum a fost de +0,1%”, precizează INS în comunicat.

În luna octombrie, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu octombrie 2015, a fost de 39,6%. Cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% deţin o pondere de 49,4%, în timp ce mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 11%, precizează Statistica.

De asemenea, rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2015 — octombrie 2016) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2014 — octombrie 2015), calculată pe baza IPC, este de—1,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de—1,2%”, se mai arată în comunicatul INS.

Preţurile de consum au crescut, însă, în medie 0,43% în octombrie faţă de septembrie.

Alimentele s-au scumpit cel mai mult luna trecută, cu 0,53%, în medie, faţă de luna septembrie, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,39%, iar preţurile serviciilor au crescut, în medie, cu 0,33% faţă de luna precedentă.

Banca Naţională a României (BNR) menţine prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2016, la minus 0,4%, dar urcă estimarea pentru inflaţia de la finalul anului viitor, de la 2% la 2,1%.

Estimările se regăsesc în Raportul trimestrial asupra inflaţiei al BNR.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0