Instant Factoring: factura medie pentru care întreprinderile micro și mici din România solicită finanțare este de 1.600 euro

Instant Factoring: factura medie pentru care întreprinderile micro și mici din România solicită finanțare este de 1.600 euro

În primele două luni de la lansare, Instantfactoring.com, prima companie fintech românească de factoring, a cumparat circa 300 de facturi în valoare totală de peste 500.000 de euro. Valoarea medie a facturilor finanțate în perioada menționată este de 1.600 de euro, iar timpul mediu de la aprobarea facturii la finanțare este de 23 de ore. Pentru următoarele două luni, reprezentanții companiei estimează dublarea volumului de activitate.

Potrivit Instant Factoring, circa 150 de micro-companii și companii mici s-au înregistrat pe platformă în cele două luni de funcționare. În medie, compania a înregistrat circa zece solicitări pe zi. Topul industriilor din care provin cei mai mulți clienți sunt: comerț, distribuție, transporturi, mici producători și consultanță. Termenul mediu de încasare pentru facturile cumpărate este cuprins între 45 și 60 de zile, iar rata de aprobare a cererilor de finanțare a fost de 72%, fiind aprobate finanțări pentru 175 de firme – clienți ai companiilor înregistrate pe Instantfactoring.com. Conform datelor companiei, gradul de încasare în primele 2 luni este de 100%, nefiind înregistrat niciun incident de plată până în prezent.

Factoring-ul este una dintre cele mai accesibile soluții de finanțare pentru IMM-uri, fiind un produs prin care acestea accesează de fapt propriile lichidități în avans. Ne bucurăm de un start foarte bun și suntem pregătiți ca în următoarele două luni să ajungem la un volum total al valorii facturilor finanțate de circa 1 milion de euro. Vom lucra în perioada următoare la dezvoltarea rapidă a operațiunilor în România și lucrăm deja ca până la sfârșitul anului să fim prezenți pe încă o piață din regiunea Europei Centrale și de Est, prin deschiderea unei filiale Instant Factoring”, declară Elisa Rusu (foto), CEO, Instant Factoring.

Instant Factoring își propune să transforme în cash orice factură în valoare de maximum 10.000 lei (TVA inclus) care mai are până la scadență cel puțin șapte zile și cel mult 120 de zile, cu ajutorul tehnologiei. După încărcarea facturii pe platformă de către client, acesta primește un răspuns în două ore, iar a doua zi de la aprobarea finanțării se va face viramentul bancar în contul său, fără a avea nevoie de alte documente. Costul serviciului este reprezentat de un singur comision, în valoare medie de 3% pe lună din suma totală a facturii, care va fi afișat automat în momentul încărcării facturii de către client.

Instant Factoring este prima platformă fintech de factoring din România și membru al Asociației Europene de companii Fintech Innovate Finance cu sediul la Londra. Prin lansarea platformei de online factoring www.instantfactoring.com, compania își asumă misiunea de a sprijini dezvoltarea micilor afaceri prin soluții de finanțare rapida și facilă, cu ajutorul tehnologiei. Până la sfârșitul anului, Instant Factoring țintește să deschidă două noi sucursale în Europa Centrală și de Est și să devină liderul regional în micro-factoring.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0