InterAgro a investit 35 mil. euro într-o fabrică de ulei la Zimnicea

stire1

Grupul InterAgro va inaugura pe 11 iulie fabrica de ulei Zimnicea, investiţie de 35 de milioane de euro ce a creat 60 de noi locuri de muncă. Fabrica are o capacitate de procesare de cca. 750 de tone/zi seminte oleaginoase. Uleiurile obţinute în urma procesării sunt 100% naturale, a anunţat InterAgro într-un comunicat de presă.

Scopul investiţiei este creşterea gradului de procesare a materiilor prime din sectorul agricol, respectiv a seminţelor oleaginoase.

Dropia Best Cooperativa Agricolă, beneficiarul investiţiei, a accesat fonduri europene, s-a calificat şi a semnat contractul de finanţare cu APDRP în aprilie 2010. Din investiţia totală, demarată în primul trimestru al anului 2011, aproximativ 3 milioane de euro reprezintă grantul UE. Potrivit comunicatului, Dropia Best Cooperativa Agricolă este înregistrată legal în august 2009 şi  constituită prin participarea mai multor membri fondatori, anunţă InterAgro într-un comunicat de presă.

“Uleiurile produse în fabrica InterAgro de la Zimnicea vor fi comercializate începând din această lună, atât pe piaţa internă cât şi la export. Până la sfârşitul acestui an se estimează vânzări de aproximativ 20 de milioane de euro”, arată comunicatul companiei.

Fiind amplasată pe strada Portului din Zimnicea, aprovizionarea cu materie primă se poate face atât pe cale terestră (cale ferată şi auto), cât şi pe cale fluvială.

Fabrica este structurată în două secţii de producţie principale, respectiv secţia de condiţionare- decojire şi secţia de extracţie a uleiurilor. Procesul de producţie este asistat pe calculator.

Prin capacităţile ridicate de depozitare a materiilor prime,  fabrica de ulei de la Zimnicea are asigurată o rezervă de 32 ore de funcţionare la prelucrare soia, 36 ore de funcţionare la prelucrare rapiţă şi 25 ore de funcţionare la prelucrare floarea soarelui.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1