InterAgro cere Guvernului reducerea tarifelor de transport al gazelor

business2

InterAgro cere Guvernului reducerea tarifelor de transport al gazelor, instituirea unui mecanism de aplicare a unor discounturi comerciale la furnizarea de gaze naturale pentru consumatorii întreruptibili, crearea unei pieţe funcţionale a gazelor naturale.

 

Două dintre cele şase combinate membre sau afiliate Grupului InterAgro au fost redeschise, datorită unei conjuncturi favorabile pe piaţa externă. “Din păcate, alte patru sunt încă închise, iar şansele să fie repornite sunt destul de mici. Situația combinatelor de îngrăşăminte chimice este, în continuare, critică, pe fondul unei politici haotice în domeniul gazelor naturale”, se arată într-un comunicat de presă al InterAgro.

 

„Nu ne putem baza activitatea pe factori externi, conjuncturali! Condiţiile favorabile de pe piața externă, care ne permit derularea activității în două combinate, sunt temporare. Ne așteptăm oricând ca acest trend ascendent al preţului internaţional al îngrăşămintelor să se inverseze, situație în care vom fi nevoiți să închidem, din nou, toate combinatele, din cauza preţului prea mare al gazelor din producţia internă”, declară Ioan Niculae (foto), preşedinte InterAgro, în comunicat.

 

Potrivit InterAgro, pe Bursa Română de Mărfuri, majorarea preţului la gazele naturale din producţia internă a fost de circa 87%  în doar 18 luni. “În comparaţie, vecinii şi competitorii noştri ucraineni au refuzat majorarea preţului gazelor livrate de Gazprom. Rusia a acordat Ucrainei gaze la preţul de 268,5 dolari/1000 mc, după ce fostul preşedinte Victor Ianukovici a respins un tratat comercial cu Uniunea Europeană. După ce Ianukovici a fost înlăturat de la putere, Moscova a majorat preţul gazelor pentru ucraineni cu 80%. Aceştia n-au vrut să accepte nici măcar o creştere cu 43% a preţului gazelor! Adică jumătate din creşterea aplicată în România gazelor autohtone!”, se arată în comunicat.

 

InterAgro cere Guvernului să ia măsuri urgente în sprijinul marilor consumatori de gaze naturale, care sunt –  în acelaşi  timp – şi mari angajatori şi contributori la bugetele statului.

 

“Realitatea este că nu avem șanse să rezistăm pe piață, chiar dacă, conjunctural, în aceste zile, preţul internaţional al îngrăşămintelor a înregistrat un uşor reviriment”, arată InterAgro în comunicat, precizând că multe dintre combinatele membre sau afiliate Grupului InterAgro sunt amplasate în oraşe monoindustriale şi că „fără combinatele chimice, în oraşele Victoria, Turnu Măgurele, Făgăraş, Slobozia problemele sociale ar putea ajunge la cote insuportabile!”.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0