Lenovo anunță Moto Z Play în România, acum disponibil în oferta Digi Mobil

Lenovo anunță Moto Z Play în România, acum disponibil în oferta Digi Mobil

Lenovo, prin subsidiara sa, Motorola Mobility, anunță disponibilitatea smartphone-ului Moto Z Play în oferta Digi Mobil începând cu data de 7 februarie. Gama de produse Moto Z a debutat în România în decembrie 2016, odată cu lansarea oficială, alături de Moto Mods. Moto Z Play reprezintă astfel cel de-al doilea dispozitiv din această gamă disponibil în România, dar și cel de-al doilea smartphone compatibil cu modulele Moto Mods.

Moto Z Play dispune de același design ca și Moto Z, cu un cadru robust de aluminiu, însă cu o durată de viață a bateriei de până la 50 de ore datorită capacității de 3510 mAh. Iar cu ajutorul TurboPower, aceasta poate fi încărcată în doar 15 minute cu până la 9 ore de autonomie.

Moto Z Play integrează o cameră foto principală de 16 MP cu apertură f/2.0 și autofocus laser, pentru realizarea unor fotografii clare în orice condiții de iluminare, dar și o cameră frontală de 5 MP ce include o lentilă cu unghi larg, ideală pentru poze de grup.

Moto Z Play este compatibil cu aceeași gamă variată de module Moto Mods, care permit dispozitivului să se transforme pe măsura nevoilor utilizatorilor, cu posibilități multiple.

Moto Z Play este disponibil în oferta Digi Mobil și poate fi achiziționat împreună cu modulul JBL Sound Boost într-o ofertă exclusivă, la prețul de 1.999 lei, la contractarea abonamentului Optim Nelimitat.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0