LifeLab, programul de educație financiară în fiecare materie, se extinde la nivel național. BCR premiază profesorii care utilizează resursele didactice

LifeLab, programul de educație financiară în fiecare materie, se extinde la nivel național. BCR premiază profesorii care utilizează resursele didactice

Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea proiectului LifeLab la nivel național, prin care susține introducerea educației financiare în fiecare materie, și lansează concursul Life Lab Național, prin care recompensează profesorii care utilizează la ore resursele din program. 

Resursele interdisciplinare sunt disponibile gratuit pe platforma Școala de Bani (scoaladebani.ro) și includ noțiuni teoretice și exerciții practice de educație financiară, formulate specific pentru fiecare materie în parte și adaptate fiecărui ciclu de învățământ.

Pe platformă sunt peste 120 de resurse cu caracter didactic, gata de aplicat la clasă, care au fost realizate în urma colaborării BCR cu experți educaționali și profesori, în 2 școli-pilot din țară, în cursul anului trecut. Resursele adaptează noțiuni de educație financiară la programa școlară și le includ în studiul diferitelor materii, fie că vorbim despre legătura dintre geografie și schimburi valutare, sau despre terminologia financiară din limba engleză.  

„Prin LifeLab, am demonstrat că introducerea noțiunilor despre finanțe, bani și buget personal în școli, prin intermediul materiilor predate la clasă, poate avea un impact pozitiv semnificativ în educația copiilor. În toamna anului trecut am extins programul în zece școli noi și astăzi oferim resursele dezvoltate în ultimii doi ani tuturor profesorilor din țară, pentru a preda educație financiară în cadrul materiilor pe care le predau deja. De ce să o facă? Pentru că este oportun ca fiecare elev să aibă acces la educație financiară, iar pentru aceasta avem nevoie să coagulăm o comunitate de profesori în toată România, care să înțeleagă că viitorul generației stă în mâinile lor. Iar dacă toți profesorii din țară ar integra o singură noțiune financiară la clasele lor, indiferent de natura acesteia – am face un salt imens pentru ca viitoarea generație de adulți să aibă abilitățile necesare să ia decizii inteligente în viață.” Nicoleta Deliu-Pașol, Director Comunicare & CSR BCR .

Cum pot beneficia profesorii de materiale

Pentru a beneficia de resursele educaționale disponibile gratuit, profesorii trebuie să-și creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să acceseze secțiunea Resurse pentru Profesori, să descarce fișierele pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă alături de elevi.

În plus, profesorii pot participa la concursul LifeLab National, prin care au șansa de a câștiga unul dintre cele 50 de vouchere eMag, în valoare totală de 14.500 de lei, aplicând în clasă resursele educaționale potrivite materiei pe care o predau.

LifeLab oferă soluții pentru creșterea nivelului de educație financiară în școli
Prin materialele dezvoltate și cu ajutorul profesorilor implicați în program, LifeLab aduce, în prezent, în 12 școli din România elemente de educație financiară, la o serie variată de discipline școlare, pentru toate ciclurile de învățământ, de la grădiniță până la liceu.

În urma programului pilot desfășurat în anul școlar 2022-2023 în 2 școli din România, a fost înregistrată o creștere a cunoștințelor financiare ale elevilor din ciclul gimnazial cu 19% și ale elevilor din ciclul liceal de 15%. Peste 90% dintre elevi își doresc să învețe despre educație financiară într-un mod practic, în școală.  

Proiectul pilot a avut un impact pozitiv și asupra celor 50 de profesori implicați. Aceștia au dobândit mai multă încredere în capacitatea lor de a preda educație financiară prin cele 15 cursuri de pregătire și au dezvoltat peste 100 de materiale educaționale pentru disciplinele lor.

Pentru mai multe informații despre LifeLab Național și resursele educaționale pentru profesori, vă invităm să accesați https://www.scoaladebani.ro/lifelab-national/ și regulamentul de concurs

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0