Mastercard oferă Masterpass, prima rețea care asigură un serviciu omni-channel de plăți complet digitale

Mastercard oferă Masterpass, prima rețea care asigură un serviciu omni-channel de plăți complet digitale

Mastercard marchează o importantă realizare pentru industrie, relevând fundația viitorului comerțului, prin intermediul noului serviciu global de plăți digitale Masterpass. Noua soluție, cu funcţionalităţi sporite, le permite consumatorilor să efectueze plăți digitale online, în magazine sau în cadrul aplicațiilor comercianților, într-un mod rapid, simplu și securizat, indiferent de dispozitivul sau canalul utilizat.

Consumatorii vor putea accesa noua soluție prin intermediul băncii lor. Astfel, Mastercard este prima rețea care oferă un serviciu omni-channel de plăți complet digitale pentru consumatori, instituții și comercianți, utilizând cele mai avansate metode de securizare a plăților disponibile astăzi.

De la cumpărarea unui bilet de tren de pe dispozitivul mobil, la împărțirea notei de plată direct la masa clientului în restaurant, şi până la plata cumpărăturilor prin simpla apropiere a telefonului de terminalul POS sau rezervarea unui bilet de avion online, Masterpass simplifică experiența la plată.

Masterpass este disponibil în acest moment sutelor de mii de comercianți online sau aplicaţii, inclusiv Masabi, Office Depot şi ParkMobile. Consumatorii vor putea efectua acum plăți prin Masterpass la peste 5 milioane de locaţii ale comercianţilor, din 77 de țări care acceptă plăți contactless, incusiv BJ’s Wholesale Club.

Funcționalitatea contactless va fi disponibilă inițial deținătorilor de dispozitive Android din Statele Unite ale Americii. Printre comercianții care vor implementa soluția Masterpass în următoarele luni se numără Saks.com, Lord şi Taylor.com și aplicația The Cheesecake Factory.

Masterpass le oferă în exclusivitate emitenţilor parteneri posibilitatea de a livra o soluție de plată bancară, complet digitală. Peste 80 de milioane de conturi vor fi activate în mod automat prin intermediul instituțiilor emitente partenere, pe măsură ce programul se va extinde la nivel global.

Capabilitățile sporite ale soluției de plată digitală le permite emitenţilor să se diferențieze de produsele existente, inclusiv aplicații de mobile banking, prin integrarea funcționalității de plată digitală și noi servicii, precum alerte de cumpărături și plata cu puncte bonus.

Primii parteneri care susţin experiența îmbunătățită Masterpass sunt Ally Bank, Associated, Bank of America, Bank of the West, BMO Harris Bank, Capital One, Central Bank, Citi, Fifth Third Bank, First Hawaiian Bank, First Tech Federal Credit Union, Key Bank, People’s United Bank, Security Services Federal Credit Union, SunTrust și Virginia Credit Union.

Prin integrarea unor servicii, inclusiv cele de tokenizare cu autentificarea bancară și verificarea deținătorilor de carduri, Masterpass utilizează cele mai avansate metode de securitate disponibile astăzi pentru a proteja consumatorii în fața fraudelor.

Soluţiile compatibile Masterpass ale emitenţilor din Statele Unite vor fi disponibile spre finalul acestei luni. Până la sfârșitul anului 2016, Europa și Orientul Mijlociu/Africa vor fi următoarele piețe unde va fi introdusă noua soluție Masterpass. Extinderea noului serviciu Masterpass în America de Nord, Europa, America Latină & Caraibe, Orientul Mijlociu & Africa și Asia Pacific va avea loc pe parcursul anului 2016 şi în 2017.

“Cu miliarde de posesori de carduri la nivel global, colaborăm cu instuțiile emitente și comercianții pentru a oferi fundația digitală care va răspunde așteptărilor consumatorilor, pentru o experiență de plată familiară și securizată, atât acum, cât și în viitor” a spus Craig Vosburg, preşedinte pieţe America de Nord, Mastercard. “Expansiunea Masterpass reprezintă o evoluție semnificativă a modelului nostru de afaceri. Am concentrat inteligența și viziunea plăților digitale pentru a oferi consumatorilor şi comercianţilor o gamă vastă de experiențe la cumpărare.”

Prin noua ofertă, Mastercard introduce o evoluție a identității de brand – simplificată, modernizată și optimizată pentru a fi cât mai relevantă, într-o lume din ce în ce mai digitală. Această identitate de brand începe cu un nou simbol al brandului, și se va dezvolta într-un design holistic cu declinări inovatoare, sofisticate și incluzive în fiecare dintre locaţiile din lume.

“Mastercard este unul dintre acele branduri unice, imediat recognoscibil oriunde pe glob,” a afirmat Raja Rajamannar, chief marketing and communications officer, Mastercard. “Pentru a prospera în această lume nouă, digitală, unde afacerile se mişcă mai rapid decât oricând, vrem să modernizăm și să elevăm brandul într-un design simplu și elegant, însă indubitabil Mastercard.”

Noua identitate de brand, incluzând cel mai complet design de brand introdus vreodată în cadrul Mastercard, va fi încorporată în toate produsele, experiențele și comunicările Mastercard, începând cu Masterpass la finalul acestei luni și continuând cu Mastercard în toamnă.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0