Mega Image extinde serviciul de livrare rapidă a cumpărăturilor direct acasă, prin platforma Glovo

Mega Image extinde serviciul de livrare rapidă a cumpărăturilor direct acasă, prin platforma Glovo

Mega Image anunță parteneriatul cu Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, pentru extinderea serviciului de livrare rapidă a cumpărăturilor online, care completează platforma proprie Mega-image.ro și aplicația mobilă Mega Image. Peste 4.000 de produse alimentare și non-alimentare din supermarketul online Mega Image se regăsesc pe platforma Glovo. Clienții pot comanda produsele de la MEGA IMAGE direct din secțiunea Supermarket a aplicației Glovo, iar produsele se vor livra în mai puțin de o oră la adresa indicată.

Mega Image este singurul lanț de supermarketuri care a investit și dezvoltat o platformă proprie online cu o integrare completă a serviciilor: de la depozit dedicat exclusiv pregătirii și livrării comenzilor online, la platforma online mega-image.ro sau aplicația de mobil Mega Image unde clienții au la dispoziție servicii de livrare rapidă a produselor, cât și servicii de livrare programată începând cu a doua zi. În plus, clienții pot accesa și programul de loialitate Card Connect sub umbrela aceleiași platforme pentru promoții și multe surprize.

Începând din luna septembrie, clienții se pot bucura de o nouă modalitate de a comanda rapid produse de la Mega Image prin intermediul aplicației mobile Glovo

Prin dezvoltarea parteneriatului cu Glovo, Mega Image vine mai aproape de consumatori, oferind tot ce e mai bun la Mega. Produsele preferate de clienți vor fi livrate în mai puțin de o oră din peste 83 de magazine Mega Image situate în 9 orașe din țară – București, Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Constanța, Sibiu, Timișoara, Oradea și Ploiești.

“Avem un angajament ferm de a le oferi clienților noștri o experiență completă la cumpărături, iar în ultimul an am accelerat investițiile în zona de digitech. Suntem singurul lanț de supermarketuri cu o platformă proprie online și o integrare completă a serviciilor de livrare la domiciliu, iar parteneriatul strategic cu Glovo ne consolidează poziția pe piață pe acest segment. În aplicația Glovo, clienții vor avea disponibile peste 4.000 de produse alimentare și nealimentare de la Mega Image, de calitate și la prețuri bune, așa cum este întreaga sortimentație din magazine. În lunile următoare, vom continua să aducem noutăți pe piață care fac parte din programul nostru de îmbunătățire continuă a experienței la cumpărături pentru clienții noștri,” spune Lucian Vilău, VP Digital & technology Mega Image.

“Odată cu dezvoltarea parteneriatului cu Mega Image, Glovo devine platforma cu cea mai bogată gamă de opțiuni pentru utilizatorii săi. Misiunea noastră este de a oferi acces la orice în orașele în care activăm, fie că vorbim despre restaurante sau retaileri, prin urmare, parteneriatul cu Mega Image a fost un pas natural pentru a consolida angajamentul nostru. Astfel, clienții platformei Glovo din nouă orașe din țară se pot bucura de peste 4.000 de produse livrate rapid, în mai puțin de o oră. Pe viitor, avem ca obiectiv să dezvoltăm parteneriatul cu Mega Image prin optimizarea operațiunilor, acoperirea la nivel de oraș și diversificarea sortimentației disponibile în platforma noastră,” a declarat Alexandra Dinovici, General Manager Glovo România.

De asemenea, pentru serviciul de livrare programată de pe mega-image.ro, începând cu a doua zi, clienții Mega Image au la dispoziție toată gama de produse Mega Image, inclusiv mărcile proprii preferate, Mega, Nature’s Promise, Gusturi românești, livrate acasă în condiții de siguranță alimentară, acoperirea fiind națională.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0