Metinvest a deschis o reprezentanță comercială în România

business

Grupul Metinvest, companie metalurgică internațională integrată vertical, a deschis o reprezentanță comercială în România – Metinvest Carpathia SRL. Activitatea reprezentanței are ca scop consolidarea colaborării cu cumpărătorul de oțeluri laminate din România și oferirea de servicii operative și eficiente.

„Piața românească este una dintre cele mai mari din Europa de Est și are un potențial considerabil de creștere. Aproximativ jumătate din volumul total de consum provine din importuri. România are o poziție geografică favorabilă față de furnizorii regionali cheie – de exemplu, față de Ucraina și Bulgaria”, a declarat David Summerfield, Director de Dezvoltare Regională și Vânzări,  Metinvest Holding LLC, într-o conferinţă de presă.

Vesselin Sokolov, directorul general al Metinvest Carpathia, a declarat că decizia de a deschide o reprezentanţă comercială în România a avut la bază şi rezultatele economice pozitive înregistrate de ţară în anul anterior, precum şi estimările pentru 2014. Totodată, consumul de oţel este foarte scăzut în România, comparativ cu alte ţări europene, ceea ce artă potenţialul de creştere al pieţei, a spust reprezentantul Metinvest.

“România a înregistrat anul trecut o creştere economică de 3,5%. Acest lucru a dus, inevitabil, la o creştere a cererii de oţel. În România au existat momente foarte bune de cooperare între producătorii de oţel şi societăţile care achiziţionează produse finite de oţel. Anul trecut s-au exportat 2,2 milioane de tone de produse din oţel tone, iar 2,6 milioane de tone s-au importat”, a spus Sokolov, arătând că  intrarea Metinvest Carpathia pe piaţa de oţel din România este un pas natural.

Grupul Metinvest are 20 de reprezentanțe comerciale și depozite în Europa, inclusiv în Balcani, Țările Baltice, Belgia, Bulgaria, Germania, Italia, România, Elveția și Marea Britanie. La nivel global, Metinvest are reprezentanțe comerciale în 21 de țări și mai mult de 5,300 de clienți, dintre care 1,600 în Europa.

Acționarii principali ai companiei METINVEST B.V. (Holding Grup Metinvest) sunt: Grupul SCM, al cărui fondator şi preşedinte este miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, (71,25%) și Grupul SMART (23,75%), care administrează Grupul în calitate de parteneri.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0