Metropolitan Life anunță o creștere de 22% a primelor brute subscrise în trimestrul 1 din 2021

Metropolitan Life anunță o creștere de 22% a primelor brute subscrise în trimestrul 1 din 2021

Metropolitan Life anunță o creștere de 22% a primelor brute subscrise pe trimestrul 1 din 2021, comparativ cu anul 2020, ocupând locul 2 în clasamentul celor mai mari companii de asigurări de viață din România.

Pe primele trei luni ale anului 2021, Metropolitan Life a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 125.180.371 lei, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, când valoarea primelor brute subscrise s-a ridicat la 102.854.286 lei.

“2020 a fost un an în care am continuat să consolidăm operațiunile și să ne adaptăm strategia în funcție de nevoile clienților și contextul pandemic. Am pus bazele unui început de 2021 de succes, continuând să ne concentrăm pe extinderea parteneriatelor, digitalizare, diversificare și simplificarea proceselor”, declară Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

În ceea ce privește indemnizațiile plătite pe primul trimestrul din 2021 acestea au avut o valoare de 38.752.732 lei, cu 45% mai mult față de aceeași perioadă din 2020, când s-au ridicat la 26.817.881 lei. Astfel, în valoarea despăgubirilor din primele 3 luni ale acestui an se reflectă evoluția financiară și dinamica business-ului Metropolitan Life, dar și contextul pandemic care a generat o creștere a indemnizațiilor plătite, pentru spitalizare și/sau cheltuielile medicale ce au intervenit ca urmare a îmbolnăvirii de Covid-19.

Metropolitan Life este parte a MetLife, Inc., una dintre cele mai mari companii de servicii financiare din lume, și sucursala a companiei irlandeze Metlife Europe d.a.c.. Înființată în 1868, MetLife oferă, la nivel global, asigurări de viață, planuri de pensii, beneficii pentru angajați și servicii de administrare a activelor. MetLife are operațiuni în peste 40 de piețe la nivel global și deţine poziţii de conducere în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa şi Orientul Mijlociu. Pentru mai multe informații, vizitați www.metlife.com. În România, Metropolitan Life are peste 22 ani de activitate pe piața de asigurări de viață.Peste 2,5 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0