Mihai Aniței preia funcția de director general al Combinatului de Îngrășăminte Chimice (CICh) Năvodari

Mihai Aniței preia funcția de director general al Combinatului de Îngrășăminte Chimice (CICh) Năvodari

  • Mihai Aniței are peste 30 de ani de experiență în sectorul agricol și a ocupat funcții de conducere în cadrul celor mai mari combinate din România.
  • Obiectivul său este transformarea combinatului din Năvodari într-un producător de îngrășăminte important la nivel regional prin crearea de noi produse pentru fermieri și prin retehnologizare. 

Combinatul de Îngrășăminte Chimice (CICh) Năvodari, singurul producător român de fertilizanţi şi biostimulatori profesionali, l-a numit în funcția de director general pe Mihai Aniței, fost country manager al grupului agricol elvețian Ameropa. Principalul său obiectiv va fi dezvoltarea producției de fertilizanți a combinatului din Năvodari, pentru a reduce dependența fermierilor români de importuri de îngrășăminte.

Având peste 30 de ani de activitate în sectorul agricol și o experiență managerială solidă, Mihai Aniței a lucrat timp de 10 ani în cadrul grupului elvețian Ameropa, unul dintre cei mai mari distribuitori din țară de îngrășăminte pentru agricultură, semințe și pesticide. Începând cu anul 2012, el a preluat funcția de CEO al Combinatului de Îngrășăminte Azomureș, parte a grupului Ameropa, iar în ultimii trei ani a ocupat poziția de country manager al grupului. De asemenea, între anii 2016 – 2022 a fost membru în boardul Nuclearelectrica, singurul producător local de energie nucleară.  

În noul său rol de director general al CICh, Mihai Aniței și-a propus să transforme combinatul din Năvodari într-unul dintre cei mai importanți producători de îngrășăminte la nivel regional, pentru a furniza agricultorilor soluții de fertilizare complexe, cu o eficiență sporită și care să contribuie la protejarea mediului înconjurător. 

„Din această nouă poziție, voi continua să-mi dedic eforturile pentru a dezvolta sectorul agricol din România, prin consolidarea capacităților de producție ale combinatului din Năvodari. În același timp, îmi doresc să îmbunătățesc relația cu fermierii și să câștigăm tot mai multă încredere din partea lor. Este foarte important să avem o echipă solidă, care să poată funcționa eficient chiar și în condiții dificile de piață, așa cum au fost cele din perioada pandemiei sau cele din timpul războiului. Totodată, vom intra și pe segmente încă ne-explorate ale pieței, cum ar fi îngrășămintele bio, adică piața de organo-minerale”, afirmă Mihai Aniței, Director General al CICh Năvodari.

Noul General Manager CICh, Mihai Aniței, anticipează că anul 2023 va fi unul dintre cei mai dificili pentru agricultura românească din ultimii 15 ani. Unul dintre motive este faptul că, pentru prima dată, agricultorii români nu se pot baza pe un producător local mare de fertilizanți, în contextul în care, în 2021, cel mare producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România și-a oprit producția. 

România importă majoritatea îngrășămintelor pentru culturile agricole, circa 2 milioane de tone anual. Principalele țări cu exporturi de îngrășăminte în creștere în România sunt Bulgaria, Egipt, Austria și Grecia. 

„Mihai este un profesionist. Pentru noi, sosirea lui este foarte importantă, pentru că vine într-un moment de dezvoltare și evoluție. Are experiență vastă în industrie, iar aici își va pune în valoare și capacitatea de a integra noua tehnologie, pentru că vrem să fim cu un pas înainte în evoluția industrială. Este nevoie de creșterea calității și a capacității de producție a combinatului, iar Mihai Aniței are toate calitățile profesionale necesare, plus energia potrivită și puterea de a atinge toate obiectivele”, afirmă Ernesto Sudati, Președintele CICh Năvodari. 

Combinatul de îngrășăminte chimice Năvodari are o capacitate de producție de 1.500 de tone de îngrășăminte zilnic și dispune de capacități de stocare acoperite și în aer liber de 200.000 de tone. Combinatul are o rețea de cale ferată proprie conectată la rețeaua feroviară națională, precum și acces la porturile Năvodari, Ovidiu și Constanța.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0