Ne aşteaptă ani cu evoluţie volatilă a fondurilor cu risc ridicat

Ne aşteaptă ani cu evoluţie volatilă a fondurilor cu risc ridicat

„Printre principalele provocări ale administratorilor de fonduri din România în 2020 as menţiona în special continuarea migrării investitorilor către alte strategii de investiţii, dincolo de clasicele fonduri de obligaţiuni, în special în condiţiile unor eventuale corecţii pe pieţele de capital” ne spune Florin Dolea, CEO al Amundi România.

Cum a fost 2019 pentru piaţa fondurilor de investiţii? Ce plusuri şi ce minusuri trebuie remarcate?

2019 a fost un an oarecum atipic, cu performanţe remarcabile ale pieţelor de capital, dar cu un volum relativ redus al investiţiilor în fonduri. După un 2018 cu randamente negative la nivelul principalelor clase de active financiare, pieţele de capital şi-au revenit viguros în 2019, atingând noi maxime. Pe de altă parte, investitorii au manifestat o atitudine rezervată, astfel încât subscrierile s-au situat la un nivel relativ redus.

Cum a fost anul 2019 pentru Amundi România? Dar pentru grupul mamă?
În 2019 Grupul Amundi şi-a consolidat poziţia de lider european, atingând un volum de active administrate de 1653 miliarde de Euro. În România, Amundi şi-a continuat strategia axată pe investitorii de retail, oferindu-le acestora fonduri de investiţii internaţionale, care accesează principalele pieţe de capital de pe glob.

Care au fost vedetele portofoliului Amundi România în anul recent încheiat și prin ce s-au remarcat acestea?
Printre vedetele Amundi aş menţiona fondurile internaţionale de acţiuni şi în special cele cu plasamente în SUA şi Europa, cu randamente de peste 20% în anul 2019. Dintre acestea s-a remarcat în special fondul Amundi Funds – Pioneer US Equity Fundamental Growth care a încheiat anul 2019 cu un randament de 32%!

De asemenea, aş menţiona lansarea în noiembrie 2019 a fondului Pioner Fund Solutions – Buy & Watch High Income Bond 01/2025, un fond de obligaţiuni cu o durată de viaţă de 5 ani, care oferă investitorilor conservatori un dividend anual în euro.

Cum vedeți audiența fondurilor cu risc mai ridicat  în următorii ani? Cum vedeţi piaţa de capital românească la momentul actual: ce e de făcut pentru a valorifica așa cum trebuie întrarea în rândul pieţelor emergente?
După un an cu randamente excepţionale, mă aştept ca în următorii ani să asistăm la o evoluţie volatilă a fondurilor cu risc ridicat, în special ca urmare a incertitudinilor legate de evoluţia economiei globale. În aceste condiţii, piaţa de capital românească pare a fi într-o situaţie relativ bună, fiind favorizată de o economie în crestrere şi de un nivel relativ scăzut al evaluărilor.

Care sunt principalele provocări pentru administratorii de fonduri în 2020? Ce factori de risc există și ce factori potențatori?
Printre principalele provocări ale administratorilor de fonduri din România în 2020 as menţiona în special continuarea migrării investitorilor către alte strategii de investiţii, dincolo de „clasicele” fonduri de obligaţiuni, în special în condiţiile unor eventuale corecţii pe pieţele de capital.

An de an ați reușit să performați într-o piață extrem de concurențială: cine credeți că vor fi vedetele portofoliului în 2020?
Pentru 2020 ne aşteptam ca gama de fonduri Amundi UniCredit Premium Portfolio, fonduri  „de fonduri” lansate recent în România, să reprezinte principala atracţie pentru clienţii noştri. Investind în fonduri de top la nivel global, fondurile Premium Portfolio cu 3 profile de risc distincte (Prudent, Multi-Asset şi Dinamic) reprezintă o soluţie într-adevăr „premium” de a înveşti în fonduri de top la nivel global.

Și dacă tot vorbim despre performanţe, sunteți printre cei care încearcă cel mai mult să ridice ștacheta în ceea ce privește nivelul de educație financiară: ce ați făcut până acum și ce urmează pe această linie?
Strategia noastră se concentrează în special pe creşterea nivelului de educaţie financiară al bancherilor implicaţi în distribuţia fondurilor Amundi, cei care consiliază şi pot contribui la creşterea nivelului de educaţie financiară a investitorilor. Astfel, în anul 2019 Amundi a lansat în România platforma Amundi Academy, platforma de educaţie financiară globală a Amundi, destinată partenerilor din UniCredit Bank România.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0