NEPI Rockcastle a cumpărat 17 hectare de teren în Galați într-o tranzacție consiliată de Colliers și de firma de avocatură Eversheds Sutherland România

NEPI Rockcastle a cumpărat 17 hectare de teren în Galați într-o tranzacție consiliată de Colliers și de firma de avocatură Eversheds Sutherland România

Fondul de investiții NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori din piaţa imobiliară din Europa Centrală şi de Est, a achiziționat 17 hectare de teren pe strada Portului din Galați, pentru un proiect imobiliar mixt, într-o tranzacție intermediată de compania de consultanță imobiliară Colliers. Eversheds Sutherland România a acordat asistența juridică necesară NEPI Rockcastle. Cu un portofoliu de proprietăți evaluat la circa 6,1 miliarde de euro, NEPI își consolidează astfel poziția în oraș, unde mai deține și centrul comercial Galaţi Shopping City.

Tranzacția, a cărei valoarea este confidenţială, face parte din strategia pe termen mediu și lung de extindere pe plan local a NEPI Rockcastle, axată pe dezvoltarea unor proiecte cu utilizare mixtă (în care ancora rămâne centrul comercial și este potențată de funcțiuni complementare, în principal rezidențial), fiind un reper important privind lichiditatea pieței locale și contribuind la creșterea încrederii investitorilor.

„Ne concentrăm pe strategii de investiții pe termen lung. În acest sens, proiectele imobiliare NEPI Rockcastle oferă comunităților soluții viabile și eficiente, care definesc un stil de viață modern; viitorul este reprezentat de locuri și spații unde oamenii au acces facil la toate aspectele calitative ale vieții. Noua tranzacție subliniază și mai mult încrederea grupului în atractivitatea proiectelor mixte – retail și rezidențial. Estimăm că lucrările pentru proiectul din Galați vor demara în 2023, după obținerea autorizațiilor necesare”, a declarat Marius Barbu, Asset Director NEPI Rockcastle.

Eversheds Sutherland România a consiliat NEPI Rockcastle în toate etapele acestei tranzacții complexe, de la redactarea și negocierea documentației (antecontracte, contracte aferente) și până la due-diligence pe suprafața de teren vizată.

„Tranzacția reprezintă o achiziție strategică a fondului de investiții NEPI Rockcastle și va fi cu siguranță una de referință pentru 2022, chiar dacă anul abia a început. Terenul este situat pe strada Portului din Galați, foarte aproape de zona centrală, dar și de promenada orașului, și permite un concept flexibil, cu mixul de funcțiuni ajustabil după cerințele pieței”, explică Sinziana Oprea, Director Land Agency la Colliers, agenție care a intermediat inclusiv achiziția terenului pe care a fost construit actualul centru comercial Galaţi Shopping City.

Prin vânzarea, în 2020, a patru proiecte de birouri către AFI Europe pentru 307 milioane euro, NEPI Rockcastle, principalul grup de investiţii şi dezvoltare imobiliară din Europa Centrală şi de Est, a fost și în prim-planul celei mai mari tranzacții de birouri din istoria pieței din România, consiliate tot de Colliers.

Cu un portofoliu de peste 1.500 de terenuri la vânzare în toată țara și o rețea de 200 de investitori activi pe piața de terenuri, echipa Colliers dedicată exclusiv tranzacțiilor cu terenuri are o experiență de peste 16 pe piață și oferă o abordare multidisciplinară și soluții la orice problemă ar putea apărea pe parcursul fiecărei tranzacții în parte.

2021 a fost un an record pentru piața terenurilor în ultimii 15 ani. Tranzacțiile au depășit 800 de milioane de euro, crescând astfel de peste două ori și jumătate față de volumul estimat în 2020, arată datele Colliers. Dezvoltatorii de retail (inclusiv retailerii pe cont propriu) și cei de rezidențiali au fost extrem de activi, terenurile destinate proiectelor de acest tip reprezentând aproximativ 90% din total.

Perspectivele sunt bune și pentru 2022, an care beneficiază de un flux bun de tranzacții încă de la început. Consultanții Colliers se așteaptă la un volum al pieței de terenuri care ar putea foarte bine să se dovedească similar cu cel din 2021, în condițiile în care dezvoltatorii rezidențiali și de retail vor rămâne foarte activi. Presupunând că redresarea pieței de birouri începe să prindă contur, consultanții Colliers se așteaptă ca și dezvoltatori din această zonă să revină în prim plan într-un număr mult mai mare decât în 2021.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0