NETOPIA Payments, SmartBill și Visa promovează o soluție pentru încasări mai rapide la IMM-uri: Butonul de plată direct în factură emisă

NETOPIA Payments, SmartBill și Visa promovează o soluție pentru încasări mai rapide la IMM-uri: Butonul de plată direct în factură emisă

NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți electronice din România, împreună cu software-ul de facturare SmartBill și Visa promovează o soluție pentru încasări mult mai rapide a facturilor în rândul companiilor mici și mijlocii: Butonul de plată introdus direct în factura emisă.

Soluția își propune să crească rata de încasare a facturilor și prin urmare o fluidizare a cash-flow-ului companiilor care folosesc SmartBill și selectează NETOPIA Payments ca procesator de plată integrat cu programul de facturare.

Potrivit datelor colectate de SmartBill, 40% dintre clienți aleg să plătească facturile online, cu cardul, în timp ce 80% din documentele achitate cu cardul sunt plătite în ziua în care acestea au fost emise. Totodată, în cazul documentelor achitate cu cardul, plata se face de cinci ori mai rapid.

Plata facturilor prin Butonul de plată introdus direct pe factura emisă poate fi realizată oricând și de oriunde de către utilizator, fiind necesare doar accesul la internet și un card valid. Această facilitate de plată se adresează tuturor companiilor emitente de facturi sau proforme, indiferent că se adresează segmentelor de clienți B2C sau B2B.

„Soluția de plată a facturilor dezvoltată împreună cu partenerii noștri de la SmartBill prin Butonul de plată direct în factura emisă vine în sprijinul tuturor comercianților mici și mijlocii, pentru a rezolva una dintre cele mai presante probleme cu care aceștia se confruntă, cea a cash-flow-ului. Folosind această soluție de colectare inovativă, prin care se încurajează plata rapidă a facturilor, aceștia vor putea să-și încaseze banii mai repede pentru a-i putea folosi mai departe în activitatea companiei”, a declarat Antonio Eram, CEO și Fondator NETOPIA Payments.  

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0