Nicolescu: Consumatorii vulnerabili de energie și gaze din UE trebuie subvenționați din fonduri comunitare

stire business1

Toți consumatorii vulnerabili de energie și gaze din Uniunea Europeană trebuie subvenționați din fonduri comunitare, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu (foto), după ce a participat la un summit pe teme energetice, unde a fost prezent și comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger.

 

„Mi se pare corect şi în linie cu principiul Uniunii Europene care îndeamnă la solidaritate între statele membre şi între cetăţenii din statele membre să încercăm să discutăm la Bruxelles posibilitatea definirii unui consumator vulnerabil la nivel european. Cine are un venit sub un anumit prag pe care îl stabilim, să poată să fie ajutat, finanţat prin fonduri directe de la Uniunea Europeană, fie că acest consumator este în România, fie că este în Bulgaria, în Polonia sau în altă ţară”, a declarat Răzvan Nicolescu. Ministrul a arătat că va susţine această propunere la Bruxelles.„Este corect ca acest consumator vulnerabil să fie susţinut din fonduri europene. Voi susţine această idee lunile următoare în dezbaterile de la Bruxelles şi sper să am sprijinul omologilor mei, în special al celor din ţările nou intrate în UE”, a spus Nicolescu.

 

În ceea ce priveşte noi angajamente la nivel european în privinţa schimbărilor climatice, Nicolescu a arătat că este nevoie de mai multă prudenţă. „ Este nevoie, în primul rând, să existe un acord internaţional înainte de a ne angaja la noi ţinte privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Uniunea Europeană produce în momentul de faţă mai puţin de 10% din totalul gazelor care produc efect de seră. Dacă, prin absurd, am ajunge ca UE să producă zero emisii de gaze care produc efect de seră, planeta nu ar putea fi salvată doar de Uniunea Europeană. Trebuie să ne protejăm industria, trebuie să ne protejăm competitivitatea economiei europene, trebuie să protejăm locurile de muncă şi din acest motiv trebuie să fim prudenţi în tot ceea ce facem în continuare în privinţa luptei împotriva schimbărilor climatice. Poziţia României şi îndemnul României la prudenţă este foarte clar”, a declarat ministrul.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0