Niță exclude varianta falimentului în cazul Oltchim

business2

Ministrul Economiei, Constantin Niță, a declarat la Râmnicu Vâlcea că este exclusă varianta falimentului combinatului Oltchim și că amânarea privatizării are la bază interesul investitorilor pentru preluarea și a rafinăriei Arpechim. „Oltchim este o companie de interes național și strategic, am cerut sindicaliștilor să aibă răbdare pentru că privatizarea combinatului nu este un eșec. Dimpotrivă, amânarea a fost cerută de investitorii strategici pentru că sunt interesați și de preluarea la pachet a Oltchim cu Arpechim. Sperăm, astfel, că în intervalul de timp imediat să reușim finalizarea cu succes a negocierilor cu cei de la OMV, pentru a prelua rafinăria piteșteană”, a spus ministrul Niță.

Termenul de privatizare al combinatului a fost amânat cu 45 de zile, interval în care se speră ca rafinăria Arpechim să poată fi preluată de statul român.

„Guvernul doreşte să găsească o rezolvare corectă pentru un combinat de talia Oltchim, însă trebuie demonstrată o atitudine activă şi deschisă în relaţia cu investitorii interesaţi de preluarea societăţii”, a transmis Ministrul Economiei conducerii companiei.

Reprezentanţii combinatului au arătat că nevoia de finanţare a Oltchim este estimată la 15 milioane de euro, pentru repornirea unor instalaţii care să crească gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, astfel încât să se ajungă la nivelul de rentabilitate al combinatului. Totodată, conducerea companiei i-a prezentat Ministrului planul de plată a restanţelor salariale pentru angajaţii Oltchim care, încă din septembrie anul trecut, primesc lunar salariile, cu un decalaj istoric de aproximativ două luni, menționând că se fac eforturi pentru aducerea lor la zi.

Potrivit administratorului judiciar de la Oltchim, doi investitori sunt interesați de preluarea la pachet a Oltchim și Arpechim, aceștia fiind concernul chinez Baota Petrochemical Group și Junlun Petroleum Co. Ltd., precum și un concern din țara noastră — SIF Transilvania Project Management Company.

Oltchim este cel mai mare agent economic din județul Vâlcea și se află în insolvență din ianuarie 2013. La sfârșitul anului trecut, acesta a fost împărțit în două entități — Oltchim SPV și Oltchim.

Oltchim SPV a preluat activele perfomante și a fost scos la privatizare, însă la ultimul termen pentru depunerea de oferte angajante fiind 28 martie, nu s-a prezentat niciun investitor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0