Noi recomandări de la Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială

Noi recomandări de la Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială

În data de 15 iulie 2020 s-a desfășurat, prin procedură scrisă, a doua ședință din acest an a Consiliului general al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM).

În cadrul ședinței, au fost supuse analizei și deciziei membrilor CNSM lucrări care vizează politica macroprudențială și riscul sistemic, respectiv: (i) analiza periodică de recalibrare a amortizorului anticiclic de capital, (ii) evaluarea semnificației țărilor terțe pentru sectorul bancar românesc în ceea ce privește recunoașterea și stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice de capital, (iii) modul de implementare a Recomandării Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) CERS/2020/8 referitoare la monitorizarea implicațiilor asupra stabilității financiare ale măsurilor privind moratoriile pentru credite, schemele publice de garantare a creditelor și alte măsuri de natură fiscală luate pentru a proteja economia reală de efectele pandemiei COVID-19, (iv) modul de implementare a Recomandării CERS/2020/7 referitoare la restricțiile privind distribuirile de dividende în perioada pandemiei COVID-19, precum și (v) analiza Grupului de lucru CNSM privind diminuarea vulnerabilităților provenind din creșterea deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare.

De asemenea, Consiliul general al CNSM a fost informat cu privire la: (i) rezultatele analizei periodice referitoare la amortizorul de capital pentru riscul sistemic, (ii) estimările evoluției ratingului suveran al României și posibilele efecte directe ale deteriorării acestuia asupra sectorului bancar în contextul caracterizat de actuala criză COVID-19, (iii) riscurile sistemice identificate la nivelul sistemului financiar național și (iv) versiunea 2.0 a Metodologiei pentru identificarea funcțiilor critice ale instituțiilor de credit.

Ședința CNSM s-a încheiat prin aprobarea, cu unanimitate de voturi, a următoarelor măsuri de politică macroprudențială:

1. Recomandarea CNSM nr. R/3/2020 privind amortizorul anticiclic de capital – În contextul actual al incertitudinilor generate de pandemia COVID-19, o astfel de cerință de capital suplimentară nu este necesară. Ținând cont că îndatorarea totală continuă să rămână sub pragul de semnal, se recomandă Băncii Naţionale a României să mențină rata amortizorului anticiclic de capital la nivelul de 0 la sută.

2. Decizia CNSM nr. D/3/2020 referitoare la evaluarea semnificației țărilor terțe pentru sectorul bancar românesc în ceea ce privește recunoașterea și stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice de capital – Datele disponibile la finalul anului 2019 nu indică existența vreunei țări terțe semnificative pentru sectorul bancar românesc în ceea ce privește recunoașterea și stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice de capital pentru anul 2020.

3. Recomandarea CNSM nr. R/4/2020 privind modul de implementare a Recomandării CERS/2020/8 – Se recomandă autorităților naționale, respectiv Băncii Naționale a României (BNR), Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Guvernului, să monitorizeze, să evalueze și să informeze CNSM asupra implicațiilor măsurilor adoptate cu scopul de a proteja economia reală de efectele pandemiei COVID-19.

4. Recomandarea CNSM nr. R/5/2020 privind modul de implementare a Recomandării CERS/2020/7 – Se recomandă BNR și ASF să solicite instituțiilor financiare aflate în aria acestora de supraveghere ca, cel puțin până la 1 ianuarie 2021, să evite efectuarea oricăreia dintre următoarele acțiuni: (i) să distribuie dividende sau să acorde un angajament irevocabil de a distribui dividende; (ii) să răscumpere acțiuni ordinare, (iii) să creeze o obligație de plată a unei remunerări variabile către un membru al unei categorii de personal ale cărui activități profesionale au un impact material asupra profilului de risc al instituției financiare, care au ca efect reducerea cantității sau calității fondurilor proprii la nivel consolidat și/sau individual.

5. Recomandarea CNSM nr. R/6/2020 referitoare la analiza Grupului de lucru CNSM privind diminuarea vulnerabilităților provenind din creșterea deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare – Analiza Grupului de lucru relevă faptul că balanța comercială cu produse agroalimentare a devenit o vulnerabilitate, cu posibil potențial sistemic, aspect susținut, de cel puțin două motive: (i) existența unei relații strânse între deteriorarea deficitului de cont curent și declanșarea unei crize financiare sau de balanță de plăți; (ii) necesitatea asigurării securității alimentare, aceasta fiind de altfel și una dintre lecțiile crizei generate de pandemia COVID-19. Se recomandă zece măsuri principale, printre acestea numărându-se: dezvoltarea de programe, prin dialog strâns cu reprezentanții asociațiilor de profil, care să implementeze Strategia Uniunii Europene ”De la fermă la furculiță” și declarația de cooperare ”Un viitor digital inteligent și durabil pentru agricultura europeană și zonele rurale”, creșterea rolului fondurilor de garantare a creditelor și a Fondului Român de Contragarantare în susținerea firmelor din agricultură și din industria alimentară, revizuirea mecanismului certificatelor de depozit, îmbunătățirea legislației privind certificarea și promovarea produselor agroalimentare, crearea unei strategii pentru promovarea produselor alimentare de calitate, inclusiv prin creșterea rolului schemelor de calitate, implementarea unei politici industriale pentru sectorul alimentar. Este propusă, de asemenea, o metodologie pentru identificarea firmelor care ar putea fi potențiali campioni naționali în domeniul agroalimentar, iar pentru îmbunătățirea accesului la finanțare al firmelor din domeniul agroalimentar se recomandă diseminarea periodică de date statistice suplimentare.

Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială a fost înființat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudențial al autorităților naționale. Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului. Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0