Noul guvern susţine sistemul actual de pensii din România

Noul guvern susţine sistemul actual de pensii din România

Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF) salută poziţia publică a noului guvern prin care acesta îşi exprimă susţinerea faţă de sistemul actual de pensii din România.

În cei peste 9 ani de funcţionare, fondurile de pensii private obligatorii au avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea pieţei de capital autohtone şi la susţinerea economiei româneşti, având potenţialul de a produce aceleasi efecte pozitive şi în viitor odată cu creşterea activelor lor.

AAF îşi exprimă totodată susţinerea faţă de necesitatea de a promova în continuare dezvoltarea sistemului actual de pensii din România.

În calitate de asociaţie a administratorilor de fonduri de investiţii din România ai cărei membri administrează active totale în valoare de peste 41 de miliarde lei, aparţinând unui număr de peste 400 de mii de investitori, active investite majoritar în economia românească, considerăm că măsurile de politică economică/fiscală cu impact major în economie trebuie să fie parte a unui program care să aibă în vedere dezvoltarea pe termen lung a economiei, să fie adoptate într-un mod predictibil şi cu consultarea prealabilă a principalilor jucători din piaţă.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0