Numărătoare inversă până la PRIA IT&C Intellectual Property

Numărătoare inversă până la PRIA IT&C Intellectual Property

Peste 150 de specialişti, manageri, lideri şi reprezentanţi ai companiilor de IT vor participa la conferinţa PRIA IT&C Intellectual Property, unul dintre cele mai mari evenimente de inovaţie, tehnologie digitala şi protecţie IT&C din regiune. Conferinţa va avea loc pe data de 17 noiembrie, începând cu ora 9,30, la Cluj-Napoca.

PRIA IT&C and Intellectual Property se desfăşoară sub egida OSIM, iar partener principal al evenimentului este casa de avocatură “Popovici, Niţu, Stoica&Asociaţii”, iar unul dintre lectorii conferinţei este Cristian Popescu, Partener al acestei companii.

În România, antreprenoriatul în industria IT&C ocupă un loc important. Din ce în ce mai mulţi investesc în software, aplicaţii sau antiviruşi. De aceea, proprietatea intelectuală este unul dintre instrumentele considerate a fi de impact pentru situaţia economică, socială şi culturală a unei ţări şi pentru protejarea investiţiilor în tehnologie, se arată într-un comunicat remis presei.

PRIA IT&C and Intellectual Property are în vedere managerii din companiile din sectorul IT&C din România, atât antreprenori, cât şi reprezentanţi ai companiilor multinaţionale sau directorii juridici şi consultanţii juridici din cadrul companiilor private şi de stat din România.

Companiile IT&C, fie că sunt multinaţionale sau startup-uri, dar şi companii romaneşti deja consacrate, pot afla informaţii despre licenţe, drepturi de autor, mărci, copyright, brevete şi invenţii, protecţia programelor pe calculator şi programe open source, cloud, în cadrul conferinţei PRIA IT&C and Intellectual Propert, mai precizează comunicatul.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0