O companie românească a câștigat Open Banking Hackathon, Ediția 2021. Trei echipe din România, în finala competiției

O companie românească a câștigat Open Banking Hackathon, Ediția 2021. Trei echipe din România, în finala competiției

Proxicash, o soluție românească de creștere a incluziunii sociale financiare, care oferă posibilitatea de a transfera bani în peste 30.000 de locații din România, a câștigat Ediția 2021 a Open Banking Hackathon CEE 2021, competiția pentru aducerea bankingului mai aproape de oameni. Premiul câștigat de echipa de programatori români este în valoare de 5.000 de euro și va contribui la dezvoltarea produsului pe care aceștia îl creează.
În competiția regională s-au înscris peste 42 de companii, dintre care 15 echipe, din România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia, Grecia și Cipru au fost selectate pentru a participa în competiția din ultima etapă, care a avut loc în perioada 29 septembrie-3 octombrie.
Dintre acestea, 5 echipe au ajuns în marea finală, în care și-au prezentat produsul, trei dintre ele fiind start-upurile românești creatoare ale soluțiilor: Proxicash – soluția câștigătoare, Formaps (o soluție de automatizare a volumelor mari de documente) și Loany.io (o soluție financiară pentru real estate și piața de construcții). Celelalte două echipe din marea finală au fost Dry Cash din Bulgaria (cu o soluție de plăți fără card în mediul de business cardless) și o echipă din Cipru, Elucidate IT (soluție de modelare a creditelor). Premiul Special a fost câștigat de echippa Dry Cash, proiect încă nelistat pe piață.
În timpul celor cinci zile de competiție, fintech-urile au fost provocate să construiască aplicații care să aducă plus-valoare pe platforma de agregare de date pusă la dispoziție de Finqware. Cu suportul unor oameni de business de top în calitate de mentori și jurați, peste 50 de oameni au lucrat la dezvoltarea unor soluții de open banking pentru persoane fizice, pentru afaceri și pentru Internet of Things (IoT), cu proiecte din sfera bugetării, a plăților, retragere de cash, programe de fidelizare, împrumuturi și schimburi comerciale.
Evenimentul a fost susținut de Microsoft în calitate de partener principal, Google Cloud în calitate de partener tehnologic, Banca Națională a României, în calitate de partener instituțional și bănci importante precum BCR, Alpha Bank, Reiffeisen Bank și OTP Bank. Alți susținători importanți ai evenimentului sunt firma internațională de avocatură CMS și companiile de tehnologie Qualitance și ZITEC, dar și DHL Express România, MINDSPACE București.
Pe lângă parteneri, evenimentul a beneficiat de contribuția unor asociații renumite din domeniul fintech, comunități de inovație și acceleratoare de startupuri din Austria, Cehia, Ungaria, România, Bulgaria și Slovacia, precum Pioneers, Elevator Lab, OTP Lab, Techcelerator, InnovX-BCR, Rofin.Tech, Startup Grind, Eleven Accelerator și Slovak Fintech.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0