O nouă cultură de business începe să se evidenţieze la nivelul României

O nouă cultură de business începe să se evidenţieze la nivelul României

Business de Oscar„Dăruieşti şi vei dobândi” este motto-ul după care se ghidează un important grup de antreprenori şi manageri de top, care au generat anul trecut afaceri în Bucureşti de 3, 22 milioane de euro. Cum funcţionează această comunitate? Prin recomandările pe care şi le fac între ei, pentru a-şi susţine reciproc afacerile. Grupul de antreprenori care a avut cel mai mare succes în afaceri, de 1,25 mil. euro, a fost premiat în cadrul Galei Oscar BNI, organizată recent în Bucureşti.

„Cultura de a dărui, înainte de a cere, şi de a face afaceri în mod etic, capătă amploare de la an la an, nu doar la nivel internaţional, ci şi în România. În prezent, la noi, sunt deja şase astfel de grupuri: patru în Bucureşti şi două în Cluj-Napoca. Cu siguranţă că ne vom extinde şi în alte oraşe din ţară”, a declarat Manuela Voicilă, Director National BNI (Business Networking International) România.

În cadrul Galei Oscar BNI au participat 200 de invitaţi, oameni de afaceri, sales manageri, CEO, specialişti din marketing şi reprezentanţi ai unor ONG-uri. Aceştia au avut ocazia să afle cum îşi pot creşte business-urile printr-o cultură de tipul „dă mai departe (eng.pay it forward)”.

„Pentru business-ul meu, acest grup de networking a generat, anul trecut, 30 % din cifra de afaceri. Creşterea s-a datorat întâlnirilor periodice cu membrii grupului şi relaţiilor pe care am reuşit să le consolidez cu ei. Noi ne dăruim timp, facem afaceri cu suflet şi funcţionăm ca o echipă pentru fiecare membru în parte”, a declarat Mihaela Raluca Tudor, owner agenţie de PR şi branding personal, Tudor Communication şi membru BNI.

BNI este cea mai mare organizaţie de networking în afaceri, la nivel mondial. Membrii ei au posibilitatea de a-şi creşte afacerea prin întâlniri săptămânale, care îi pun în contact cu potenţiali clienţi sau parteneri de afaceri. Anul trecut, ei au înregistrat o cifră de afaceri de 9,3 miliarde de dolari, la nivel mondial, din schimb de referinţe. BNI România are 120 membri în cele două sucursale, Bucureşti şi Cluj-Napoca.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0