Octombrie 2016 mai slab cu 0,1% în construcţii faţă de octombrie 2015

Octombrie 2016 mai slab cu 0,1% în construcţii faţă de octombrie 2015

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în octombrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut cu 0,1%, ca serie brută, şi cu 0,2%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În schimb, cumulat pe primele zece luni ale anului şi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015, sectorul construcţiilor a crescut cu 1,3%, ca serie brută, şi cu 3%, ca serie ajustată.

Şi comparaţia octombrie 2016-septembrie 2016 indică o majorare în construcţii, de 7,3%, ca serie brută, şi de 0,7%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform Statisticii.

Datele INS mai arată că în luna octombrie 2016 au avut loc creşteri, comparativ cu a zecea lună din anul trecut, la două din cele trei mari categorii de construcţii. Lucrările la clădiri rezidenţiale au urcat, astfel, cu 34,4% faţă de octombrie 2015, iar cele la clădiri nerezidenţiale, cu 0,3%. Lucrările de construcţii inginereşti au pierdut însă, 7,6%.

„Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la lucrările de reparaţii capitale cu 20,4%. Creşteri au fost la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 5,5% şi la lucrările de construcţii noi cu 3,4%”, se arată în comunicatul INS.

În 2015, lucrările de construcţii au crescut cu 10,4% faţă de 2014. De asemenea, numărul de locuinţe terminate a crescut anul trecut cu 10,4% comparativ cu 2014, până la 47.017. În anul 2008, se finalizau peste 64.000 de locuinţe.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0