Omer Tetik, CEO BT: Credem în relaţii corecte, deschise şi transparente cu clienţii

Omer Tetik, CEO BT: Credem în relaţii corecte, deschise şi transparente cu clienţii

„Investim în viitor şi în dezvoltare şi ducem o bătălie continuă pentru a ne îmbunătăţi serviciile şi a le actualiza la aşteptările clienţilor, mai ales acum, în condiţiile în care aşteptările publicului sunt tot mai mari şi sunt impactate puternic de inovaţiile tehnologice“, ne spune Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania.

Cum se vede evoluţia sistemului bancar în aceste prime şase luni, prin prisma celui mai activ jucător din branşă?

Ne bucurăm să vedem semnale încurajatoare în piaţă, atât dinspre dinamica creditării, unde pe lângă o reluare a creşterii observăm şi o reorientare către creditarea în lei – astfel, pe lângă faptul că avem semnalul pozitiv pentru economie al reluării creditării, credem că avem o reluare pe baze mult mai sănătoase.
O altă veste îmbucurătoare vine dinspre evoluţia creditelor neperformante, unde pe de o parte vedem o scădere a dinamicii, dar şi că împrumuturile noi acordate în perioada post-criză au o rată de neperformanţă mult mai redusă. Ambele sunt semne bune şi ne îndreptăţesc să fim optimişti.
În ceea ce priveşte competiţia în piaţă, în mod cert avem o concurenţă în creştere pentru un cerc restrâns de clienţi eligibili, clienţi pe care toate băncile îi curtează, însă încă o mare parte a potenţialilor clienţi nu sunt eligibili, din cauza gradului ridicat de îndatorare.
De cealaltă parte, în tabăra băncilor marjele de venituri sunt în continuă scădere, motiv pentru care încercăm să ne eficientizăm activitatea prin optimizarea costurilor operaţionale, de exemplu cu chirii, salarii sau alte cheltuieli curente.

Cum decurge operaţiunea de integrare a Volksbank?

Ne aflăm la jumătatea procesului de integrare a Volksbank România în structura Băncii Transilvania. Ne aşteptăm să încheiem acest proces într-un termen scurt, în prima jumătate a anului 2016. Obiectivul nostru este ca niciun client să nu simtă că BT sau Volksbank se află într-un proces de integrare.
Suntem încrezători, inclusiv având alături de noi echipa Volksbank, o echipă deschisă şi determinată. În plus, ne bucură entuziasmul cu care ambele echipe au îmbrăţişat proiectele comune. Pe multe arii, lucrăm deja precum o singură echipă. Colaborarea performantă s-a dovedit inclusiv în proiectul de conversie a creditelor din franci elveţieni, proiect care în unele componente a fost implementat de echipe comune.
Oferta pe care am propus-o clienţilor Volksbank cu credite în franci elveţieni este bine primită. Rezultatele parţiale ale ofertei arată că aproape 15.000 de clienţi, reprezentând circa 83% din cei vizaţi, au acceptat oferta de conversie a creditelor din franci în lei sau euro şi ne aşteptăm ca acest procent să crească în ultimele zile ale ofertei.
Am dat prioritate procesului de conversie a creditelor în franci elveţieni, chiar amânând multe alte proiecte ale băncii, pentru a rezolva o problemă socială cu impact asupra unui număr foarte mare de clienţi, clienţi care reîncep acum o relaţie de creditare cu BT, pe baze mult mai sănătoase, aproape toate creditele acordate fiind în lei.
După finalizarea ofertei de conversie a creditelor în franci elveţieni, principalul nostru focus va fi integrarea portofoliilor de produse şi servicii ale celor două bănci, continuarea construirii şi sudării echipei comune şi finalizarea integrării, cu focus pe oameni (clienţi şi colegi din cele două bănci).

Aţi dovedit că ştiţi să gestionaţi extrem de bine relaţia cu clienţii, deşi suntem într-o perioadă în care aceştia sunt destul de reticenţi în ceea ce priveşte relaţia cu instituţiile financiare. Care ar fi ingredientele secrete?

La BT credem în relaţii corecte, deschise şi transparente cu clienţii. Numărul crescut de persoane care deţin un credit la BT şi numărul redus de litigii demonstrează funcţionarea strategiei noastre.
Banca Transilvania a avut întotdeauna o abordare raţională şi rezonabilă, punând în practică o politică prudentă de creştere sănătoasă. Fiind o bancă românească, foarte apropiată de clienţi, le-am oferit întreg sprijinul nostru, mai ales în momentele în care aveau nevoie, adică în perioadele de provocări.
BT a reuşit să fie parte a comunităţii şi prin iniţiative din zona educaţiei în care ne-am implicat. Posibil ca şi implicarea în proiecte sociale să ne fi apropiat de clienţii noştri, care ne percep ca parte a comunităţii. Prin BT Club (Clubul Întreprinzătorului Român) am reuşit să oferim traininguri gratuite pentru mii de antreprenori. De asemenea, ne-am implicat, alături de alte companii locale, în aducerea la Cluj a unui MBA autentic britanic. Acestea sunt doar câteva dintre iniţiativele noastre prin care încercăm să fim cât mai aproape de clienţi şi să contribuim, alături de ei, la creşterea noii generaţii de lideri şi antreprenori.
Probabil un atu al BT în relaţia cu clienţii a fost că Banca Transilvania nu a avut o cultură bancară adusă din afară pe care să încerce să o aplice în România, noi am crescut împreună cu clienţii şi ne-am adaptat cultura şi practicile la realităţile locale. BT este o bancă construită şi crescută în România şi asta se reflectă direct în relaţiile noastre cu clienţii.

Suntem într-un moment în care prognozele privind economia mondială şi implicit pentru statele emergente devin ceva mai pesimiste. Cum vă gândiţi să abordaţi clienţii, ţinând cont de aceste schimbări?

Există situaţii provocatoare în Grecia sau în China, dar în ultimii 7-8 ani, Băncile Centrale şi chiar economiile multor zone au învăţat cum să gestioneze aceste situaţii, fiind în acelaşi timp mult mai precaute şi mai pregătite să facă faţă situaţiilor dificile sau complexe.
Pe de altă parte, având în vedere globalizarea şi democratizarea accesului la informaţie, ţările în curs de dezvoltare devin competitori din ce în ce mai serioşi ai statelor dezvoltate şi acest lucru diversifică multe dintre riscurile potenţiale.
Suntem optimişti cu privire la creşterea PIB-ului global, dar şi local. În evoluţia economiei româneşti ne aşteptăm la o creştere importantă.
Fiind o bancă românească, ne concentrăm întreaga atenţie şi energie pe piaţa naţională. Astfel, atitudinea noastră faţă de România nu poate fi una ciclică, ci este una responsabilă, de tipul „şi la bine şi la rău”, cu o orientare pe dezvoltarea sănătoasă, pe termen lung, a clienţilor noştri.
Abordarea noastră va fi aceeaşi faţă de clienţii noştri, indiferent de circumstanţe: vom fi transparenţi, deschişi, orientaţi spre sprijinirea acestora, cu atât mai mult cu cât, ca bancă românească, ne simţim datori să investim continuu în economia românească şi să încercăm, cât de mult putem, să susţinem companiile locale.
BT a investit resurse importante în noi platforme digitale. Suntem încrezători în ceea ce am construit şi continuăm investiţiile în tehnologii de ultimă oră pentru a răspunde provocărilor din era digitală.

Inflaţia negativă din România dar şi aşteptările privitoare la reducerea TVA pot induce un sentiment de aşteptare pentru persoanele fizice care vor să facă achiziţii şi să ia credite de nevoi personale. Cum poate fi gestionată, până la finalul anului, situaţia creată?

Aşteptările noastre de creştere a businessului nu stau doar în creşterea consumului, ci mai ales în creşterea investiţiilor companiilor. De asemenea, ne păstrăm atenţia către sectoare noi de activitate pe care le putem deservi cu produse dedicate: sectorul agricol sau cel IT, deşi cum am menţionat, încercăm să păstrăm un model de creditare prin care să acoperim toate sectoarele economice viabile din România. Dobânzile scăzute stimulează dorinţa de a investi, iar la nivelul clienţilor BT apetitul pentru investiţii este în creştere.
Preferăm să credităm clienţii noştri în funcţie de nevoile lor, nu pentru preţul redus al creditului.
Strict referindu-ne la BT, în primele şase luni am înregistrat o creştere a portofoliului de credite cu două cifre, peste media pieţei, şi aşteptările noastre sunt ca această tendinţă să continue şi în cel de-al doilea semestru.

Randamentele mici oferite de bănci la depozite, în ton cu evoluţia inflaţiei şi a ratei dobânzii de politică monetară, pun presiune pe parte de economisire. Cum pot fi menţinute economiile populaţiei în bancă sau măcar în grupul financiar aferent?

Grupul Financiar Banca Transilvania propune oportunităţi de economisire diferite, pornind de la depozite bancare, până la fonduri de investiţii oferite de către BT Asset Management (nota redacţiei – www.btam.ro). Sugerăm clienţilor noştri să-şi aleagă vehiculele investiţionale sau de economisire având în vedere obiective pe termen lung. Chiar dacă acum dobânzile sunt la un minim istoric, pe termen mediu şi lung suntem convinşi că propunerile noastre se ridică la nivelul aşteptărilor pieţei.

Cum merge branch-ul deschis în străinătate? Sunt voci care laudă extinderea în Italia şi totodată multe care cer acelaşi lucru pentru Spania? Aveţi în plan alte dezvoltări în zone cu comunităţi importante de români?

Ne concentrăm pe creşterea bazei de date de clienţi din Italia şi avem în vedere deschiderea de noi unităţi în această ţară. Deşi suntem conştienţi că există o comunitate importantă de români în Spania, în perioada imediat următoare ne vom concentra pe dezvoltarea sustenabilă a businessului în Italia, unde avem peste 2.000 de clienţi.

IMM trec prin schimbări serioase, datorate modificărilor viitoare ce vor veni pe linie fiscală. Cum se simte acest lucru prin prisma celui mai important partener al acestora din zona financiară?

Ne aflăm încă la începutul creării segmentului IMM. Pentru că avem încredere în potenţialul de dezvoltare al sectorului, susţinem IMM-urile. Având aproximativ 190.000 clienţi activi, persoane juridice, din aproximativ 500.000 de firme active din România, suntem banca oamenilor întreprinzători, deservind aproximativ 40% dintre companiile active din ţară. La BT deservim cel mai mare număr de IMM-uri pe care îl deserveşte o bancă din România şi rămân în focusul nostru, atât pentru că avem o experienţă foarte bună în servisarea companiilor mici şi mijlocii, cât şi pentru că, în orice economie, companiile locale sunt coloana vertebrală a economiei.
Observăm o reluare a ciclului investiţional şi o tendinţă de dezvoltare a companiilor locale. În contextul în care aşteptăm demararea implementării noilor proiecte cu finanţare europeană, suntem optimişti cu privire la evoluţia sectorului.

Ce aşteptări aveţi de la cel de-al doilea semestru pentru Banca Transilvania?

Aşteptările sunt pozitive: ne aşteptăm la cel mai bun an din istoria băncii. Motivele pentru care suntem optimişti au directă legătură cu creşterea economică ce aduce un impact direct, pozitiv în piaţă. În plus, reluarea consumului are două efecte: primul efect este cel direct, al utilizării de către populaţie a diferitelor produse bancare, dar şi unul indirect, ce vine din nevoia IMM-urilor de dezvoltare, având în vedere efectul pozitiv avut de creşterea consumului asupra businessurilor.
Ca şi până acum, suntem precauţi în acordarea creditelor, pentru a asigura un nivel optim de performanţă a portofoliului nostru de credite.
Aş puncta aici şi faptul că, dincolo de expertiza noastră în zona IMM-urilor şi a companiilor locale, în general, suntem cel mai mare emitent de carduri pentru persoane fizice şi asta însemnă că avem posibilitatea să lucrăm cu un număr foarte mare de clienţi retail, clienţi cu un profil extrem de eterogen şi dispersat, lucru care este atât o mare oportunitate, cât şi o obligaţie de a oferi servicii bune, în condiţii de preţ cât mai convenabile.
Într-o perioadă foarte aglomerată, cu foarte multe proiecte în derulare, colegii noştri, în special din reţeaua de unităţi, au depus eforturi extraordinare şi au dovedit că BT este o instituţie care poate să gestioneze un număr mare de proiecte complexe în acelaşi timp. Vreau să le mulţumesc cu această ocazie pentru toată implicarea şi angajamentul lor.
De cealaltă parte, optimismul nostru vine şi din oportunităţile aduse de integrarea Volksbank România în structura BT, mai ales având în vedere profilul complementar al celor două bănci.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0