OTP Bank România anunță o creștere de 66% a numărului de clienți utilizatori de produse digitale și o nouă interfață a aplicației SmartBank

OTP Bank România anunță o creștere de 66% a numărului de clienți utilizatori de produse digitale și o nouă interfață a aplicației SmartBank

București, 17 octombrie 2023 – OTP Bank România anunță o creștere semnificativă în rândul utilizatorilor de produse digitale, cu o creștere de 66% a numărului de clienți, în ultimul an și jumătate. De asemenea, clienții vor beneficia în curând de o nouă experiență de digital banking, cu noua interfață a aplicației mobile SmartBank.

Pe măsură ce soluțiile digitale devin din ce în ce mai accesibile, peste 80% dintre clienții OTP Bank au adoptat aplicația de Internet & Mobile Banking. Bankingul digital a atras un număr mare de persoane fizice, care au ales să devină clienți ai OTP Bank printr-un proces 100% online, de la lansarea acestuia în 2021.

OTP Bank se angajează să ofere soluții bancare 100% digitale pentru a răspunde nevoilor clienților săi. Acest angajament se reflectă în eforturile continue pentru îmbunătățirea procesului de deschidere a conturilor online și a soluțiilor digitale oferite clienților. Recent, numărul de persoane fizice care au deschis conturi online a atins cote istorice, cu performanțe record zilnice, săptămânale, lunare și trimestriale, în ceea ce privește numărul de clienți noi.

Noua interfață, prietenoasă și intuitivă pentru înregistrarea conturilor online, răspunde pe deplin necesităților urgente ale clienților, oferindu-le o experiență online completă și complexă. Verificarea rapidă și securizată a identității clientului este acum la îndemâna acestora, oferind acces la toate avantajele aplicației de Internet & Mobile Banking, disponibile 24/7.

Una dintre cele mai populare soluții digitale ale băncii, aplicația SmartBank, a fost adoptată de peste 80% dintre clienți, permițându-le să gestioneze operațiuni bancare direct de pe dispozitivele mobile. Acest lucru a contribuit la o creștere impresionantă de 79% a tranzacțiilor realizate prin intermediul serviciilor de Internet & Mobile Banking. În curând, clienții se vor bucura de o nouă experiență oferită de aplicația SmartBank, upgradată cu funcționalități noi care permit personalizarea dashboardului în funcție de nevoile și preferințele individuale.

În ultimii 4 ani, ne-am concentrat eforturile asupra transformării digitale, cu scopul de a ne alinia la cerințele actuale ale clienților și de a le oferi acestora experiențe personalizate. Rezultatele pe care le observăm astăzi ne arată că eforturile noastre au fost apreciate de clienți. În perioada următoare, vom lansa și o nouă interfață, mai prietenoasă și intuitivă, pentru aplicația noastră de Internet & Mobile Banking, OTP SmartBank, care va oferi clienților o experiență de utilizare mult îmbunătățită. Ne-am angajat să oferim produse, servicii și experiențe personalizate și să ne consolidăm astfel poziția de partener bancar de încredere. Prin acest angajament ne propunem să devenim tot mai agili și digitali pentru a satisface cerințele în continuă schimbare ale clienților noștri.” a declarat Constantin Mareș, Director General Adjunct al OTP Bank România, Divizia Digital

OTP Bank a fost recunoscută pentru realizările sale în domeniul digital, obținând premii importante precum „Best performance mobile banking – Cel mai mare număr de tranzacții” și “Best performance in internet banking – Cotă clienți persoane juridice” acordate de Finmedia. De asemenea, Fluxul de Online Onboarding PF a fost desemnat de Finnoconsult ca fiind “Cel mai bun flux din categoria de Online Onboarding”, iar OTP a fost recunoscută în topul Primelor 3 bănci digitalizate din România de către Finnoscore.

În continuare, OTP Bank își va menține focusul asupra inițiativelor de atragere a clienților noi în mediul online prin campanii și proiecte speciale, dar și asupra excelenței în experiența oferită clienților digitali, prin lansarea noului design al aplicației mobile banking, SmartBank.

Comunicarea transparentă și eficientă cu clienții rămâne o prioritate, iar eforturile băncii sunt concentrate în dezvoltarea unei experiențe bancare digitale de calitate superioară.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0