Salt Business aduce într-o singură aplicație tot ce are nevoie un antreprenor pentru bankingul de zi cu zi: de la cont, plăți și facturi pân ...
Banca Comercială Română (BCR) lansează Travel Hub, noua zonă dedicată călătoriilor din aplicația George. Utilizatorii vor putea găsi, astfel ...
Revolut, compania financiară de top la nivel global, cu peste 80 de milioane de clienți cu cont personal, a anunțat astăzi lansarea Revolut ...
Rezultatele Vienna Insurance Group din primul semestru al anului 2026 indică o evoluție solidă, susținută în special de piețele din Europa C ...
Sănătatea și familia sunt primele pe care românii vor să le protejeze, dar o urgență i-ar găsi pe cei mai mulți fără banii de care cred că a ...
Intenția de leasing operațional urcă la 49% în România, cu 13 puncte peste media europeană. Cel mai puternic apetit vine din partea companii ...
MOOV Leasing anunță semnarea unei noi facilități de credit sindicalizat în valoare de 187 milioane de euro, una dintre cele mai importante f ...
O analiză punctuală a datelor recent publicate arată că investițiile străine directe ale nerezidenților au însumat, în primul semestru al an ...
În perioada ianuarie-iunie 2026p contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 14 202 milioane euro, comparativ cu 13 555 m ...
Durata medie estimată a vieții profesionale în Uniunea Europeană a ajuns la 37,5 ani în 2025, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. În ...
Compania își extinde parteneriatele cu principalele lanțuri de săli de fitness și dezvoltatorii rezidențiali și estimează o creștere de ...
Compania dezvoltă tehnologie de AI suverană în Europa, pentru a oferi IMM-urilor europene „Angajați Digitali” capabili să preia roluri î ...
Ministerul Finanțelor anunță adoptarea Avizului Formal de către Comitetul de Analiză Economică și de Dezvoltare (EDRC) al Organizației pentr ...
BNR reproduce moneda de 5 lei din argint, emisă în anul 1880, inscripționată „Carol I Domnul României”.
Istoria nu se vede doar în marile m ...
În contextul în care tot mai multe firme sunt în căutarea fondurilor necesare pentru susținerea activității desfășurate, verificarea condiți ...
Utilizarea soluțiilor bazate pe inteligența artificială în controalele fiscale poate eficientiza și scurta inspecțiile, consideră 68% di ...
Georgiana Bălan, Coordonator al Practicii de Drept Imobiliar, D&B David și Baias
Începând de săptămâna următoare, mai precis din 25 aug ...
EuPlătesc, unul dintre principalii procesatori de plăți din România și instituție de plată autorizată de Banca Națională a României (BNR), i ...
Clienții ENGIE pot acum să achite facturile prin RoPay atât online, cât și în centrele de relații cu clienții, prin intermediul aplicației S ...
Transilvania Investments încheie primul semestru al anului 2026 cu rezultate care confirmă evoluția pozitivă a principalilor indicatori ai f ...
Life Is Hard SA (LIH), companie inclusă în indicele BET-AeRO, anunță rezultatele financiare obținute în prima jumătate a anului 2026 la nive ...
Andra Cașu – Partener, Liderul Sectorului de Asistență Fiscală pentru Servicii Financiare EY România
Georgiana Iancu – Partener, Coordonato ...
Inteligența artificială poate deveni unul dintre marile motoare ale productivității sau, dimpotrivă, o tehnologie care automatizează munca, ...
















