Parteneriatul China-România este esențial pentru dezvoltarea relațiilor dintre China și statele membre UE

Parteneriatul China-România este esențial pentru dezvoltarea relațiilor dintre China și statele membre UE

Interviu cu E.S. doamna Jiang Yu, ambasador extraordinar şi plenipotenţial al Republicii Populare Chineze în România

 

Aflându-ne la acest punct istoric important de ”dublă aniversare”, ar trebui să profităm de oportunitatea de a privi relațiile dintre China și România dintr-o perspectivă strategică și pe termen lung, să consolidăm fundamentul relațiilor bilaterale, să căutăm un teren comun rezolvând diferențele și să asigurăm o dezvoltare durabilă, solidă și constantă a acestora, spune în interviul acordat revistei noastre, E.S. doamna Jiang Yu. “Sperăm că, prin eforturile comune ale ambelor părți, relațiile China-România vor cunoaște cu siguranță o dezvoltare și mai mare și vor aduce și mai multe beneficii celor două popoare.”

 

Nu cu mult timp în urmă, China a sărbătorit Ziua Națională, cei 70 de ani de la fondare. Stimată doamnă Ambasador, puteți să ne prezentați pe scurt schimbările majore care au avut loc în China în ultimii 70 de ani?

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la fondarea Chinei Noi. Prin muncă asiduă și eforturi neîntrerupte, poporul chinez și-a schim­bat destinul și a generat schimbări extra­ordinare în propria lui țară, a realizat un salt uriaș ajungând să fie o țară prosperă și puternică, și a creat un mare miracol în istoria dez­voltării umanității. După 70 de ani de dezvoltare, China a devenit a doua cea mai mare economie din lume, cea mai mare țară industrială și cel mai mare comerciant de mărfuri, 850 de milioane de oameni au scăpat de sărăcie și sute de milioane de oameni au intrat în grupul celor cu venituri medii. În câteva decenii, China a realizat ceea ce unele țări dezvoltate au făcut de-a-lungul a sute de ani, nici o forță nu poate zdruncina statutul Chinei, nici o forță nu poate opri pașii popo­rului și națiunii chineze spre progres.

În ultimii 70 de ani, China s-a integrat continuu în lume și a contribuit la pacea și prosperitatea mondială prin propria sa dezvol­tare. În prezent, China a devenit un motor principal al dezvoltării globale și un important stabi­lizator al păcii internaționale. China este al doilea cel mai mare contribuabil al taxelor de membru al ONU și al fondurilor de men­ținere a păcii și cel mai mare contribuabil al per­sonalului militar pentru menținerea păcii dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Timp de mai bine de un deceniu, an de an, China a contribuit la creș­terea economică globală mai mult decât orice altă țară din lume. China se angajează să promoveze un nivel mai amplu de deschidere către lumea exterioară și cred că aceasta va aduce o nouă rundă de „oportunități ale Chinei” pentru întreaga lume.

Realizările de dezvoltare ale Chinei nu au căzut din cer, ele reprezintă rezultatul muncii grele, înțelepciunii și curajului poporului chi­nez. Cheia realizărilor Chinei constă în adera­rea la o cale de dezvoltare corespun­zătoare con­dițiilor naționale ale Chinei, la politica bazată pe reformă și deschidere a statului și la con­cepția de dezvoltare axată pe oameni. Suc­cesul dezvoltării Chinei a sporit încrederea țărilor în curs de dezvoltare în realizarea prosperității naționale și a bunăstării poporului. China a prezentat această cale țărilor în curs de dezvoltare pentru a reuși în procesul de modernizare, a oferit experiență și referință pentru țările și națiunile lumii care doresc să-și accelereze dezvoltarea și să-și mențină inde­pen­dența urmând o cale potrivită condițiilor lor naționale. Intrând în noua eră, poporul chinez va munci din greu, va înainta cu strădanie și va continua să contribuie și mai mult la dezvolt­area omenirii.

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România și 15 ani de la stabilirea parteneriatului amplu de prietenie și cooperare. Cum este evaluată situația actuală a relațiilor China-România?

România a fost a treia țară care a recu­noscut China Nouă. Relațiile  China-România merg în pas cu diplomația Chinei Noi. În ultimii 70 de ani, diplomația Chinei a respectat întotdeauna independența, a tratat egal toate popoarele, a menținut permanent corecti­tudi­nea și dreptatea și a urmărit beneficiile reciproce de tip win-win. Acest lucru vine în conformitate cu politica externă și filosofia diplomatică a României. Ca atare, în ultimii 70 de ani, cele două țări s-au înțeles, s-au respectat și s-au ajutat reciproc, relațiile dintre China și România concentrându-se întotdeauna pe tema principală a unei cooperării bazate pe prietenie și au continuat să se dezvolte în mod constant.

Anul acesta este un an special atât pentru China cât și pentru România, an în care țările noastre sărbătoresc o „dublă aniversare”. În această perioadă importantă a trecutului dar și a viitorului nostru, relațiile chino-române au continuat să meargă mai departe într-un mod reciproc benefic și cooperant pentru toate do­me­niile și de o mare amploare. Cred că actuala relație chino-română are în principal trei caracteristici majore:

În primul rând, integrarea intereselor se aprofundează. Cele două părți au menținut schimburi la nivel înalt, au crescut investițiile economice și comerciale, au extins zonele de cooperare și au obținut rezultate pozitive în domenii cheie precum infrastructura de trans­port, energia nouă, tehnologie avansată, agricul­tură etc., care au adus beneficii concrete pentru cele două popoare.

În al doilea rând, aprofundarea schim­burilor dintre popoare. Schimburile dintre cele două țări în domeniile culturii, artei, educației, științei, tehnologiei, mass-media, publicării, medicina chineză, arte marțiale și schimburile la nivel local sunt tot mai frecvente, iar coope­rarea devine din ce în ce mai instituționalizată. Institutul Cultural Român din China funcțio­nează fără impedimente, China a înființat peste 100 de puncte de predare a limbii chineze, inclusiv patru Institute Confucius în România, iar Centrul Cultural Chinez va fi inaugurat oficial în curând. Cele două țări au stabilit 35 de perechi de județe și orașe înfrățite, clasându-se printre cele mai bune din Europa Centrală și de Est. Cultura Chinei și cea a României este din ce în ce mai integrată în viața de zi cu zi a poporului din cealaltă țară. Înțelegerea reciprocă dintre cele două părți este din ce în ce mai profundă, iar fundamentul prieteniei tradiționale devine din ce în ce mai stabil.

În al treilea rând, este adânc înrădăcinată în sufletul celor două popoare ale noastre, cooperarea bazată pe prietenie. În aceste șase luni de mandat, am avut un contact intens cu liderii partidelor politice și cei ai autorităților locale, elitele sociale din România. Toate părțile acordă o importanță deosebită și susțin ferm dezvoltarea relațiilor cu China, fiind pline de așteptări pentru aprofundarea cooperării pragmatice bilaterale. Toate județele și orașele speră să-și alinieze nevoile de dezvoltare cu cele ale Chinei și să meargă alături profitând de dezvoltarea economică rapidă a Chinei. Dorința puternică a tuturor ramurilor societății de a consolida cooperarea chino-română este forța motrice a dezvoltării durabile a relațiilor China-România, este o opinie publică care nu poate fi ignorată și este, de asemenea, direcția eforturilor celor două guverne.

Aflându-ne la acest punct istoric important de ”dublă aniversare”, cooperarea practică dintre cele două țări în diferite domenii este pregătită pentru dezvoltarea ulterioară, iar perspectivele sunt promițătoare. Ar trebui să profităm de oportunitatea de a privi relațiile dintre China și România dintr-o perspectivă strategică și pe termen lung, să consolidăm fundamentul relațiilor bilaterale, să căutăm un teren comun rezolvând diferențele și să asigu­răm o dezvoltare durabilă, solidă și constantă a relațiilor bilaterale. Trebuie să utilizăm bine punctele noastre forte complementare, să extindem interesele convergente și să creăm noi rezultate în cooperarea noastră. Ar trebui să ne conformăm voinței poporului, să prețuim prietenia tradițională, să întărim schimburile locale cu oamenii și să stabilim o bază socială solidă pentru relațiile China-România. Sperăm că, prin eforturile comune ale ambelor părți, relațiile China-România vor cunoaște cu siguranță o dezvoltare și mai mare și vor aduce și mai multe beneficii celor două popoare.

Cum evaluați rolul relației China-România în relațiile China-UE?

Europa este un pol important în lumea de azi și un partener strategic cuprinzător al Chinei. China se angajează să promoveze relația China-UE prin construirea celor patru parteneriate de pace, creștere, reformă și civilizație, combinând cele două forțe majore ale Chinei și UE, cele două piețe majore și cele două mari civilizații pentru a spori influența globală a parteneriatului amplu strategic China-UE. China susține cu fermitate procesul de integrare europeană, sprijină ferm unitatea și creșterea UE și sprijină Europa pentru a juca un rol mai important în afacerile internaționale. De la începutul acestui an, China și UE au făcut schimburi frecvente la nivel înalt și au ajuns la o serie de noi consensuri în ceea ce privește respectarea dreptului internațional și normele de bază care guvernează relațiile inter­na­ționale, având la bază legile Națiunilor Unite. China și UE vor aprofunda cooperarea, vor lucra împreună pentru menținerea multila­teralismului și vor contribui și mai mult la stabilitatea lumii.

Relația dintre China și Europa include trei niveluri: țară, regiune și instituțiile UE și ca membru al Uniunii Europene, România are un rol important pe toate cele trei niveluri. Din perspectivă națională, relațiile China-România sunt esențiale pentru dezvoltarea relațiilor dintre China și statele membre ale UE, iar dezvoltarea durabilă, solidă și constantă a rela­țiilor China-România este în sine o contri­buție majoră la relațiile China-UE.

Din perspectiva regională, România este un membru important al formatului de coope­rare dintre China și țările Europei Centrale și de Est (cooperarea ”17 + 1”) și a jucat un rol de frunte în domeniul energiei, științei și tehno­logiei agricole, orașelor inteligente etc. Scopul inițial al cooperării ”17+1” a fost de a promova dezvoltarea țărilor din Europa Centrală și de Est și de a contribui mai mult la procesul de integrare europeană. În ultimii șapte ani, s-au obținut rezultate fructuoase și aceasta a devenit o platformă importantă pentru cooperarea transregională între Asia și Europa, contri­buind semnificativ la dezvol­tarea relațiilor bilaterale dintre China și țările din Europa Cent­rală și de Est, precum și la dezvoltarea relațiilor China-UE. Salutăm România să continue să participe activ la „cooperarea 17 + 1” și să explorăm împreună noi căi și noi modele de promovare a relațiilor China-UE prin intermediul acestei platforme.

Din perspectiva instituțiilor UE, România a jucat un rol constructiv în promovarea dezvol­tării relațiilor China-UE în timpul președinției rotative a UE în prima jumătate a acestui an. România are un potențial mare în promovarea dezvoltării relațiilor China-UE. Sperăm că România va continua să sprijine conexiunea dintre inițiativa ”Belt and Road” și strategia UE de interconectare eurasiatică, precum și rețeaua de transport paneuropeană, pentru a contribui și mai mult la aprofundarea celor patru parteneriate majore dintre China și Europa și realizarea promovării reciproce a relațiilor China-România și a celor China-UE.

Stimată doamnă Ambasador, care a fost prima impresie despre România? Cum să scurtăm distanța dintre cele două țări prin cooperarea turistică?

Cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România, este o mare onoare pentru mine să fiu trimisă drept Ambasador în România, acest colț de rai. De când am preluat funcția, am reușit să obțin o înțelegere profundă a oame­nilor și obiceiurilor locale, iar contactul intens cu comunitatea română mi-a lăsat o impresie puternică. România are o poziție geografică extraordinară, resurse naturale bogate, moște­nire istorică și culturală temeinică, oameni sinceri și cinstiți, o coexistență armonioasă a tuturor grupurilor etnice și un potențial mare de dezvoltare economică și socială. Am citit câteva cărți despre istoria României și am vizionat încă o dată filme clasice precum „Ștefan cel Mare” și „Mihai Viteazul” și apreciez mult tenacitatea și spiritul de independență al poporului român. Schimburile chino-românești au o istorie lungă, prietenia tradițională dintre cele două țări este adâncă, iar prietenia dintre popoare este adânc înrădăcinată în inimile oamenilor, ceea ce oferă o forță motrice inepuizabilă pentru dezvoltarea continuă și aprofundată a relațiilor bilaterale.

Cooperarea turistică este un mod important de a promova comunicarea dintre oameni și dezvoltarea relațiilor de la stat la stat, devenind, de asemenea, o nouă forță motrice a dezvoltării economice. În ultimii ani, China și-a menținut poziția de cea mai mare sursă de turiști din lume, cu 148 de milioane de călătorii realizate de cetățenii chinezi în perioada anului 2018.

În prezent, numărul turiștilor chinezi care vizitează România este de doar aproximativ 10.000, pe când numărul turiștilor care vizitează țările vecine ale României și alte țări importante ale UE, ajunge la câteva sute de mii sau chiar câteva milioane. Se poate observa că China și România au un potențial mare de cooperare în domeniul turismului. Sperăm că partea română va intensifica dezvoltarea pieței turistice din China, va desfășura activ promo­varea turismului în China, va facilita și mai mult implementarea vizelor pentru cetățenii chinezi și va îmbunătăți infrastructura și serviciile turistice, va promova conexiunea directă între agențiile de turism din cele două țări, va proiecta rutele și va recomanda produse din zonele românești și din împrejurimi, adecvate pentru turiștii chinezi, atrăgând astfel mai mulți turiști chinezi să viziteze obiectivele turistice din România. În acest sens, Ambasada Chinei în România, Ministerul Turismului și Ministerul Afacerilor Externe al României își consolidează comunicarea și coordonarea pentru a promova în comun cooperarea bilaterală în domeniul turismului.

Ambasada-Chinei-din-RomâniaCare sunt cifrele și indicatorii relațiilor comerciale China-România?

Conform statisticilor vamale chineze, comerțul bilateral a crescut constant în ultimii ani. Din 2001 până în 2018, volumul comercial bilateral dintre China și România a crescut de 18,6 ori, cu o rată medie anuală de creștere de 19,1%. În 2018, a atins un nivel record de 6,68 miliarde USD, cu o creștere de 19,2%. China și România au dezvoltat un parteneriat reciproc avantajos: China este în prezent cel de-al doilea mare partener comercial al României în afara UE, cel mai mare partener comercial din Asia și, de asemenea, a cincea cea mai mare sursă de importuri. România a jucat întot­deauna un rol important în comerțul exterior al Chinei. Deși România este a doua țară ca mărime din Europa Centrală și de Est, volumul său comercial cu China se situează doar pe locul cinci în raport cu alte țări din Europa Centrală și de Est, astfel există încă loc considerabil pentru îmbunătățirea comerțului bilateral.

Comerțul reprezintă un motor important al creșterii economice. Comerțul exterior al Chinei a continuat să se dezvolte rapid după reformă și deschidere. Din 1978 până în 2018, importul și exportul total de mărfuri din China a crescut de 223 de ori, comerțul serviciilor a crescut de peste 147 de ori, ajungând la 4,6 trilioane de dolari anul trecut, devenind cea mai mare țară comercială din lume. China acordă o mare importanță dezvoltării echili­brate a importurilor și exporturilor sale. Anul trecut, China a găzduit cu succes prima ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China, înființând o platformă publică interna­țională pentru deschidere și cooperare și marcând un punct important în deschiderea spre exterior în noua eră. În continuare, China se va concentra pe construirea în comun a inițiativei ”Belt and Road” și va promova dez­voltarea de înaltă calitate a comerțului internațional, ceea ce va aduce oportunități comerciale uriașe pentru toate țările, inclusiv pentru România. Sperăm ca partea română să lucreze împreună cu partea chineză pentru a extinde deschiderea pieței, a impulsiona schimburile și cooperarea între întreprinderi, a intensifica schimburile comerciale între cele două părți, a extinde continuu scara comer­cială, a obține mai multe avantaje reciproce, aducând astfel și mai multe beneficii celor două popoare.

În prezent, ce poziție ocupă investitorii chinezi în clasamentul investițiilor din România? De ce recomandați investitorilor chinezi să investească în România? Care ar fi domeniile de interes?

Investițiile joacă un rol important în dezvoltarea economică a unei țări și au o semnificație pozitivă pentru construirea unei economii mondiale deschise. În același timp, investițiile necesită un mediu deschis și prietenos. China acordă o importanță deosebită rolului major al investițiilor. De la reformă și deschidere, am respectat activ tendința globa­lizării, am susținut politica de bază de deschi­dere a țării către lumea exterioară, am realizat dezvoltarea cu brațele deschise și am obținut o interacțiune solidă și o dezvoltare comună cu întreaga lume. De la zonele economice spe­ciale la zonele experimentale de comerț liber și porturile de liber schimb, de la gestionarea listelor pozitive la gestionarea celor negative, de la cele ”trei legi privind investițiile străine” (Legea de asociere mixtă chino-străină, Legea de întreprindere cooperatistă chino-străină și Legea întreprinderilor cu investiții străine) la Legea  investițiilor străine, scara de deschidere a Chinei către lumea exterioară este tot mai largă și cu un mediu de afaceri mai bun. China a devenit una dintre cele mai importante destinații din lume pentru investiții străine. În 2018, China a atras investiții străine de 138,3 miliarde de dolari, ocupând locul doi în lume.

Cooperarea chineză privind investițiile în străinătate poate fi descrisă ca un succes. Investițiile externe ale Chinei au început relativ târziu, dar s-au dezvoltat într-un ritm rapid, au obținut o dezvoltare durabilă și sănătoasă, iar nivelul și calitatea investițiilor se ridică continuu. Odată cu dezvoltarea rapidă a economiei Chinei, tot mai multe întreprinderi investesc în țări străine pentru a înființa fabrici. În 2018, investițiile străine directe au atins 143 miliarde de dolari americani, ocupând locul doi în lume. Până la sfârșitul anului trecut, cuantumul investițiilor străine ale Chinei a fost aproape de 2 trilioane de dolari, cu peste 43.000 de întreprinderi chineze stabilite în alte țări. Acestea s-au integrat activ în comunitatea locală și au promovat foarte mult dezvoltarea economică și socială locală. Dezvoltarea investițiilor bidirecționale chineze a promovat nu numai creșterea durabilă a economiei interne, dar a jucat un rol pozitiv în revigorarea creșterii economice și a investițiilor și pro­movarea ocupării forței de muncă la nivel mondial.

China și România sunt țări prietene tradi­ționale, cooperarea economică și comercială inclusiv investițională a fost întotdeauna ”an­cora” și ”propulsorul” relațiilor bilaterale. În ultimii ani, investițiile întreprinderilor chineze în România au înregistrat un ritm de creștere constant. Conform statisticilor chineze, la sfârșitul anului 2018, investiția directă totală a Chinei în România a fost de aproximativ 334 milioane de dolari SUA, iar investiția anuală din 2018 a depășit 24 de milioane de dolari SUA. Statisticile românești arată că până în prezent, întreprinderile chineze au investit aproape 410 de milioane de dolari în România. Companiile chineze investesc într-o gamă largă de domenii și regiuni, inclusiv servicii de afaceri, industrie și manufactură, agricultură, precum și industrii emergente, cum ar fi energie nouă, comunicații IT și orașe inteli­gente, investesc în zone dezvoltate economic, precum București, Brașov și Timișoara, dar și în zone mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, precum Hunedoara, Buzău și Brăila. Pentru o lungă perioadă de timp, întreprinderile chineze au funcționat în conformitate cu legea și și-au asumat activ responsabilitățile sociale, creând un număr mare de locuri de muncă locale și venituri fiscale. Numai Huawei a creat mai mult de 1.700 de locuri de muncă directe și a plătit impozite mai mult de 260 de milioane de euro.

De la preluarea mandatului, am depus eforturi mari pentru promovarea mediului de investiții din România și încurajarea între­prinderilor chineze să investească în România pe baza următoarelor considerente: în primul rând, cele două țări se bucură de o profundă prietenie tradițională. România are avantaje în ceea ce privește locația, cota de impozitare, forța de muncă și alte aspecte care reprezintă o atracție puternică pentru investiții. În al doilea rând, România este un stat membru important al UE. Dimensiunea pieței și capacitatea de consum se situează printre primele locuri în UE, având un potențial mare de dezvoltare economică și oportunități de investiții. În al treilea rând, amploarea investițiilor reciproce dintre cele două țări este relativ mică și există încă mult spațiu pentru dezvoltarea ulterioară. În al patrulea rând, platformele „Belt and Road” și cooperarea „17 + 1” au creat condiții favorabile celor două părți pentru a consolida cooperarea în domeniul investițiilor. Conform intenției de cooperare și a perspectivelor de dezvoltare ale ambelor părți, cred că urmă­toarea etapă ar trebui să se concentreze pe încurajarea întreprinderilor chineze să extindă inves­tițiile în România în următoarele domenii: agricultură și prelucrarea produselor agri­cole, creșterea animalelor, fabricarea automobilelor, materiale textile și articole de îmbră­căminte, producție de mobilă, energie regenerabilă, asistență medicală, turism, pro­tecția mediului și construcția infrastructurii etc. Suntem dispuși să lucrăm cu România pentru a aduce cooperarea în domeniul investițiilor dintre cele două țări la un nivel superior.

Cooperarea energetică actuală dintre cele două țări progresează semnificativ. Vă rugăm să ne oferiți câteva exemple de cooperare din acest domeniu.

În cei 70 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze, în special în ultimii 40 de ani de reformă și deschidere, industria ener­getică a Chinei a cunoscut schimbări imense și a obținut realizări remarcabile. Producția și consumul de energie din China au crescut pe primul loc din lume, iar proporția consumului de energie curată continuă să crească, aducând un flux constant de impulsuri în dezvoltarea socială și economică a Chinei. Structura insta­lației de energie electrică s-a diversificat de la cea preponderentă de apă și cărbune la coexistența centralelor hidraulice, termice, eoliene, nucleare și solare, iar treptat s-a format un sistem științific și rezonabil de utilizare a resur­selor energetice.

România este un important producător și exportator de energie în Europa Centrală și de Est. Strategia sa de dezvoltare a energiei reprezintă un plan ambițios pentru dezvoltarea energiei în următorii 10-30 de ani, care oferă o oportunitate de cooperare aprofundată între cele două părți. Luând în considerare poten­țialului de dezvoltare a energiei din România, Centrul de dialog și cooperare pentru proiecte energetice în format 17 + 1 este situat în România. România a organizat cu succes prima expoziție energetică în format ”17+1” în anul 2017. În ultimii ani, pe baza principiilor pieței și a beneficiului reciproc, cele două părți au înregistrat progrese constante în cooperarea în domenii precum energia tradițională și energia regenerabilă. Proiectele de parcuri eoliene construite și operate de China New Era Group Corp, funcționează normal, iar multe proiecte de dezvoltare a energiei solare au devenit o parte importantă a rețelor de energie electrică din România. Alte proiecte de cooperare energetică la fel sunt promovate activ. China General Nuclear Power Group urmărește proiectului unităților 3 și 4 de la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. Sperăm că, odată cu aprofundarea cooperării bilaterale, întreprinderile chineze vor fi dispuse să contribuie și mai mult la dezvoltarea durabilă a industriei energetice din România.

Fiind a doua cea mai mare economie din lume, China are reputația unui investitor puternic și de încredere. În general, care sunt principalele domenii ale investițiilor chineze în UE și Europa?

China și UE sunt parteneri economici și comerciali importanți, cu interese comune. UE a fost cel mai mare partener comercial al Chinei de mai mulți ani, iar volumul comercial bilateral a depășit 680 miliarde USD anul tre­cut. Schimburile de oameni dintre China și Europa ajung la aproape 8 milioane de per­soane în fiecare an. În fiecare săptămână se realizează peste 600 de zboruri între China și Europa și peste 14.000 de trenuri de marfă au fost lansate între China și Europa. În prezent, investițiile directe ale Chinei în UE au acoperit toate statele membre ale UE, în principal în domeniul fabricației, industriei financiare, comerțului cu ridicata și cu amănuntul, servicii de leasing și afaceri, transport,  depozitare și alte domenii. UE este principala sursă de investiții a Chinei și sursa cea mai mare de import a tehnologiei în China. În același timp, trebuie menționat faptul că investițiile din UE în China reprezintă doar 4% din investițiile ieșite din UE și investițiile chineze reprezintă doar 2% din totalul investițiilor atrase de UE, astfel există încă mult spațiu pentru extinderea cooperării investiționale între cele două părți. Pentru a consolida cooperarea investițională, trebuie să oferim un mediu relaxat și conve­nabil pentru capital. Odată cu implementarea continuă a măsurilor de reformă și deschidere, mediul de afaceri din China s-a îmbunătățit substanțial. Conform Raportului Mondial de Mediu de Afaceri 2020 al Băncii Mondiale, anul trecut China a sărit de la locul 78 la locul 46, iar în acest an s-a ridicat din nou și a ajuns pe locul 31. Pentru al doilea an consecutiv, s-a clasat printre primele 10 economii din lume în ceea ce privește optimizarea mediului de afaceri. Acest lucru arată că eforturile Chinei de a aprofunda reforma, deschiderea și optimi­zarea continuă a mediului de afaceri au fost recunoscute de comunitatea internațională. În schimb, unele companii chineze nu sunt satis­făcute de creșterea recentă a restricțiilor de inves­tiții ale UE. Ei speră că UE poate oferi un mediu de afaceri deschis, transparent și nediscriminatoriu pentru companiile chineze care doresc să deruleze afaceri în Europa și să evite interferențele din afara pieței.

Luând în considerare creșterea instabilității și incertitudinile situației internaționale, China și UE împărtășesc interese comune și un larg consens în opunerea și rezistența la unilate­ralism, susținerea sistemului comercial multi­lateral și promovarea liberalizării și facilitării comerțului global și a investițiilor. China este dispusă să colaboreze cu UE pentru a promova în continuare cooperarea economică și comer­cială bilaterală la o largă extindere și la un nivel mai avansat, pentru a accelera negocierea Acordului de investiții China-UE, impulsio­nând investițiile reciproce, și pentru a promova dezvoltarea sănătoasă, stabilă și durabilă a relațiilor China-UE.

Recent, am văzut finalizarea unei autostrăzi construite de investitori chinezi în Serbia. Infrastuctura României este slab dezvoltată. Ce condiții și metode sunt necesare pentru realizarea cooperării  în domeniul infrastructurii între China și România?

Există o zicală chineză care spune că ”dacă vrei să fii bogat, mai întâi construiește-ți dru­mul”. Construcția infrastructurii de trans­port este într-adevăr legată de îmbunătățirea traiului oamenilor, iar guvernul chinez îi acordă o importanță deosebită. De la fondarea Chinei Noi, de acum 70 de ani, construcția infras­tructurii de transport s-a dezvoltat rapid, oferind o garanție solidă pentru diverse activi­țăți economice și sociale. Până în prezent, China are în exploatare 30.000 de kilometri de căi ferate de mare viteză, reprezentând două treimi din totalul lumii și 140.000 de kilometri de autostrăzi.

Infrastructura de transport din China are echipamente și tehnologie avansată, experiență bogată în exploatare, calitate garantată și perfor­manță ridicată cu costuri reduse și se bucură de o reputație bună pe piața interna­țională. Țările din Europa Centrală și de Est au sarcini grele în reconstrucția și construcția căilor ferate, autostrăzilor, porturilor și aero­porturilor. Nevoile ambelor părți sunt foarte compatibile și există un spațiu imens pentru cooperare. China este dispusă să lucreze împreună cu țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, pentru a extinde cooperarea în domenii precum infrastructura de transport și pentru a promova industria­lizarea în diferite țări și integrarea regională. În realizarea cooperării în infrastructură în statele membre ale UE, China va respecta principiile internaționalizării și comercializării, va urma standardele și regulile UE, va asigura calitatea și cantitatea pentru a obține beneficii reciproce de tip câștig-câștig. Încurajăm întreprinderile chineze să urmărească îndeaproape construcția autostrăzilor românești și alte proiecte de infrastructură, să încerce să participe la cons­trucția proiectelor prin diferite modalități flexibile, cum ar fi pateneriatul public și privat (PPP), contractarea generală (EPC), constru­irea-operarea-transferul (BOT). Suntem dis­puși să creăm consorții cu firme române pentru realizarea proiectelor împărțind îm­preună responsabilități și beneficii.

Orice cooperare are o dublă orientare. Ne așteptăm ca guvernul român și agențiile relevante să respecte principiile pieței, să ofere întreprinderilor chineze tratamentul egal și echitabil, un mediu de afaceri previzibil și fără discriminare, să se asigure că proiectele nu sunt afectate de factori politici și presiuni externe, să mențină continuitatea și stabilitatea în modelul de cooperare și să evite schimbările arbitrare ale modului de cooperare. Sperăm că, prin eforturile comune ale ambelor părți, China și România vor obține rezultate mai tangibile în domeniul infrastructurii și vor aduce mai multă comoditate oamenilor.

Băncile din China sunt printre cele mai mari din lume și au operațiuni în multe țări ale UE.  Când vor ajunge în România primele cinci   bănci chineze?

După 70 de ani de muncă asiduă, industria bancară chineză a înregistrat o dezvoltare avansată și a căpătat un aspect nou. Din 2011, Banca Chinei, Banca Industrială și Comercială a Chinei, Banca Agricolă a Chinei și Banca Construcțiilor din China au fost selectate ca bănci importante din punct de vedere al siste­mului global, iar activele totale și indicatorii de funcționare majori se situează printre primii din lume. La sfârșitul lunii iunie 2019, indus­tria bancară națională a Chinei avea active totale de 268 trilioane de Yuani, ocupând primul loc în lume. Odată cu dezvoltarea rapidă a economiei și extinderea deschiderii, China joacă un rol foarte responsabil, participă activ la schimburile financiare internaționale și de cooperare prin diferite platforme cum ar fi Fondul Monetar Internațional, Banca pentru Decontări Internaționale, Consiliul de Stabi­litate Financiară etc., participă la guvernarea economică globală și coordonarea politicilor într-o manieră integrală și pe mai multe niveluri, promovează înțelegerea reciprocă și schimburile cu celelalte țări, sporește nivelul de reprezentare și amplifică vocea țărilor în curs de dezvoltare în guvernanța financiară internațională. La 1 octombrie 2016, Renmi­nbi-ul s-a alăturat oficial coșului de valute al drepturilor speciale de tragere (DST) al FMI. În prezent, Renminbi-ul a devenit a cincea cea mai mare monedă de plată din lume,  cu o  cotă de piață de 2,22%.

China încurajează cooperarea mai puter­nică cu băncile și instituțiile financiare rele­vante din țările Europei Centrale și de Est, inclusiv din România. Începând cu anul trecut, trei bănci chineze au înființat opt sucursale în patru țări din Europa Centrală și de Est, în Polonia, Republica Cehă, Serbia și Ungaria. Bineînțeles Banca Chinei se pregătește activ să deschidă o sucursală și în România. Băncile comerciale se concentrează pe cererea pieței și pe randamentul capitalului. Sperăm că, odată cu dezvoltarea aprofundată a relațiilor econo­mice și comerciale China-România, piața ro­mână va deveni tot mai atractivă pentru Băncile din China.

Cum vedeți viitorul relațiilor comerciale China-România și dezvoltarea economică a celor două țări?

China este o Chină a întregii lumi, iar dezvoltarea Chinei este strâns legată aceasta. Din 1979 până în 2018, economia chineză s-a dezvoltat cu o rată medie anuală de 9,4%, devenind un motor important pentru creșterea economică globală. În 2008, întreaga lume a suferit o criză financiară severă, iar economia mondială a fost lovită puternic, dar China a adoptat o serie de măsuri eficiente contra­carând cu succes criza. Economia s-a redresat rapid și a continuat să mențină o viteză de creștere de la medie spre mare, devenind prin­cipalul stabilizator și sursa de energie pentru creșterea economică mondială. Timp de 13 ani consecutivi, China a contribuit mai mult la economia mondială decât orice altă țară, cu o contribuție medie de aproape 30% din 2013 până în 2018. Conform raportului publicat de McKinsey Global Institute, în perioada 2000 – 2017, indicele dependenței globale de econo­mia Chinei a crescut treptat de la 0,4 la 1,2, iar China a contribuit cu 35% la producția manu­facturieră totală mondială. În 2019, capacitatea națională de inovare a Chinei a ocupat locul 14 în lume, devenind singura economie cu veni­turi medii care a intrat în top 20. În domeniul tehnologiei avansate, China reali­zează un salt ajungând în frunte, și deține locuri de top, cum ar fi în comunicare cuantică, supercomputing, indus­tria aerospațială, inteli­gență artificială, a cincea generație de rețea de comunicații mobile (5G), plată mobilă, vehicule energetice noi, căi ferate de mare viteză, tehnologia financiară etc. Inovațiile științifice și tehno­logice ale Chinei au fost aplicate pe scară largă în întreaga lume, aducând mai mult confort în viața oamenilor din alte țări și aducând un nou impuls în creșterea economică mondială.

Piața chineză este una uriașă, bogată în resurse umane, completă în sprijinul industrial, cu creștere rapidă a energiei cinetice noi, avantajele cuprinzătoare sunt evidente, dezvoltarea economică are suficientă rezis­tență, potențial și spațiu de manevră, iar ten­dința pe termen lung nu se va schimba. Rolul de stabilizator și sursă de energie al Chinei în economia viitorului este și mai importantă. Conform raportului de cercetare al McKinsey Global Institute, până în 2040, China și restul economiilor lumii sunt de așteptat să creeze o valoare economică de la 22 de trilioane la 37 de trilioane de dolari americani, echivalent cu 15% până la 26% din economia globală. Cons­olidarea cooperării dintre China și întreaga lume va crea o valoare economică enormă. O Chină cu economie  funcționează mai stabilă, cu o calitate mai bună și creștere mai previzibilă, constituie factori pozitivi pe termen lung pentru dezvoltarea economiei mondiale.

România are o bază economică bună și a înregistrat o dezvoltare rapidă în ultimii ani. Rata sa de creștere economică se situează în topul membrilor UE, industria serviciilor reprezintă peste 60% din PIB. Rata contribuției consumului la creșterea economică a crescut treptat, prezentând o bună tendință de dezvol­tare și un imens potențial. Relația comercială chino-română având o temelie solidă bazată pe prietenie profundă și tradițională, forța motrice adusă de creșterea economică puternică a ambelor țări, platformele de cooperare oferite de inițiativele „Belt and Road”, relațiile China-UE și cooperarea dintre China și țările din Europa Centrală și de Est, va avea cu certitudine oportunități nelimitate și perspec­tive promițătoare. China este dispusă să lucreze îndeaproape cu România la un nivel mai înalt, să consolideze cooperarea reciproc avantajoasă în domenii cheie precum comerțul, investițiile, produsele agricole și construcția infrastructurii, astfel că cele două popoare vor beneficia și mai mult de realizările pragmatice contribuind mai mult la promovarea unei dezvoltări mai bune și mai rapide a celor două economii.

Georgeta Clinca­­­
Mihai Săndoiu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0