Patria Credit anunță rezultatele financiare pe2021 și planuri pentru2022: profit net cu 42% mai mare, noi proiecte de digitalizare și agritech

Patria Credit anunță rezultatele financiare pe2021 și planuri pentru2022: profit net cu 42% mai mare, noi proiecte de digitalizare și agritech

  • Patria Credit, instituție financiară nebancară specializată în acordarea de microcredite pentru agricultori, a înregistrat în 2021 un profit net de 1,59 mil. euro, cu 42% mai mare decât cel din 2020, marcând al 6-lea an de creștere susținută și o revenire a cererii după primul an de pandemie
  • Portofoliul de credite a ajuns la 26,6 mil. de euro, în creștere cu 6,5 milioane de euro (32%) fațăde finalul lui 2020
  • De asemenea, numărul clienților Patria Credit a urcat cu 8,5%față de 2020
  • Pentru 2022, instituția anunță lansarea unui proiect-pilot de agritech(monitorizarea digitală a culturilor) și digitalizarea operațiunilor
  • La finalizarea procesului de digitalizare, timpul de așteptare pentru obținerea unui credit ar urma să fie de maximum 48 de ore

Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară parte a Patria Bank Group, a înregistrat în 2021 un profit net în urcare cu 42% față de rezultatul din anul anterior – respectiv 1,59 mil. de euro comparativ cu 1,12 mil. de euro în 2020 (rezultate preliminare, în curs de auditare).

De asemenea, Patria Credit și-a lărgit baza de clienți, numărul acestora urcând cu 8,5% față de nivelul din anul precedent, în timp ce rata rentabilității capitalului a depășit 35%.

În sectorul instituțiilor financiare nebancare din România, Patria Credit se detașează prin oferta sa de produse, microcredite adresate în principal micro-fermelor care, din diferite motive – cel mai adesea:distanța (localități rurale îndepărtate),lipsa garanțiilor reale (ipoteci) și lipsa documentelor financiare clasice – nu pot accesa credite oferite de bănci.

În majoritate, clienții companiei sunt producători agricoli din zona Munteniei, care reprezintă 63,6% din totalul afacerilor finanțate. Producătorii din regiunea Moldovei se situează pe poziția a doua ca pondere în totalul clienților, reprezentând 24,5%.

Majoritatea clienților sunt specializați în producția de legume (56%, față de doar 21% producție de cereale și 18% zootehnie), care accesează credite în valoare de până la 15.000 de euro și cu maturitate de 4-5 ani, a căror destinație sunt investițiile în producție.

Cele mai multecredite acordate, peste 34% din total, au o valoare cuprinsă între 5.000 și 15.000 de euro, fiind urmate de creditele cu valori între 15.000 și 25.000 de euro, care reprezintă 29,7%.

Valoare medie a creditului acordat în 2021 a fost de 10.719 euro. În marea lor majoritate (peste 88%), creditele au ca destinație investițiile, doar puțin peste 4% fiind contractate pentru acoperirea capitalului de lucru, în vreme ce 7,7% au destinație mixtă. 

Creditele fără garanții reale – în top

„Rezultatele financiare excelente pe care le-am înregistrat anul trecut se datorează în principal unui management adecvat al portofoliului și lărgirii bazei de clienți”, spune Raluca Andreica, CEO al Patria Credit. „Astfel, am depășit țintele stabilite pentru aproape toți principalii indicatori: la sfârșitul anului trecut valoarea totală a portofoliului de credite se ridica la 26,6 mil. de euro, cu 1,5 mil. de euro peste obiectivul fixat și cu peste 6,5mil. de euro mai mult decât nivelul înregistrat la finalul anului 2020.”

Cea mai mare parte a portofoliului de credite o constituie EaSI, un credit fără garanții reale (pentru 90% din suma împrumutată) în valoare de maximum 120.000 de lei. Acesta este finanțat de către Uniunea Europeană din Fondul European de Investiții, instrumentul specializat al UE în materie de capital privat, garanții și instrumente de microfinanțare menit să sprijine IMM-urile, microîntreprinderile și întreprinderile sociale.De altfel, instituția de microcreditare are în derulare acorduri prin care riscurile sunt preluate de către parteneri instituționali sau finanțatori precum FEI sau Fondul European pentru Sud-Estul Europei (EFSE). În 2021, Patria Credit a suplimentat plafonul de garanții pentru creditele EaSI cu 36 mil. de euro, pe fondul unei cereri foarte mari, cerere care continua și în primele luni din an, când noul instrument de garantare este așteptat sa fie lansat.

Procedura de creditare a instituției nu implică documentație clasicăsolicitată de bănci, ci se bazează pe o analiză personalizată a bugetului fermierului, a tipului de cultură și a ciclului de producție.

La rezultatul din 2021 al Patria Credit a contribuit de asemenea și calitatea portfoliului. Creditele restante cu întârzieri la plată de peste 30 de zile reprezintă puțin peste 4% din portofoliul total al Patria Credit, în vreme ce rata creditelor neperformante, cu întârzieri de peste 90 de zile, se ridică la 2,75%.

„În ceea ce privește costurile, în 2021 am reușit să reducem costul de finanțare cu aproape un punct procentual față de anul precedent, după ce în 2020 am redus costul de finanțare cu peste 0,5 pp”, explică Andreica. „Este un rezultat care confirmă că suntem o instituție de finanțare solidă, cu capacitatea de a susține dezvoltarea IMM-urilor din agricultura României, sector a cărui atractivitate este în creștere.”

În 2022, proiecte de digitalizare și agritech

Pentru anul în curs, Patria Credit are în derulare o serie de proiecte majore de investiții. Unul dintre acestea, deja început, este schimbarea arhitecturii interne de IT, care continuă procesul de digitalizare a operațiunilor pentru a deservi mai bine forța de vânzări și pentru optimizarea integrării cu partenerii, prin diferite API. Astfel, obiectivul este de a le oferi clienților servicii complet digitale, în timp ce durata de acordare a creditului ar urma să ajungă la maximum 48 de ore. De asemenea, Patria Credit va deschide două noi agenții în două zone cu mare potențial agricol ale țării, după ce anul trecut a deschis Tulcea și Botoșani.

Instituția urmează să mai lanseze la Izbiceni un proiect-pilot de digitalizare în beneficiul producătorilor de legume, constând în instalarea de sonde de colectare a parametrilor agro-meteorologici în culturile de legume, pentru a simplifica managementul ciclurilor de producție, controlul factorilor de mediu și al factorilor de stres sau risc la adresa culturilor. În cadrul proiectului, un număr de opt mici fermieri vor primi sprijin pentru instalarea sistemului de sonde, costurile fiind acoperite de Patria Credit și partenerul său, producătorul de stații meteo mobile Enten.

„Suntem încântați că lansăm acest proiect. Datele colectate automat prin monitorizarea digitală a culturilor, o componentă primară a ecosistemului agritech, sunt foarte prețioase pentru producătorii agricoli. Pe baza acestora se poate stabili, de exemplu, calendarul de lucrări și tratamente agricole, se pot genera prognoze meteo și se poate urmări evoluția fenologică a culturilor, pot fi create modele predefinite pentru managementul bolilor, al dăunătorilor și al lucrărilor etc. De asemenea, avem în vedere lansarea unor produse de creditare «verzi», responsabile față de mediu”,  afirmă Raluca Andreica.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0