Patru ani de creștere continuă pentru Biofarm. În anul centenarului, compania continuă investițiile și extinderea în piețele externe

Patru ani de creștere continuă pentru Biofarm. În anul centenarului, compania continuă investițiile și extinderea în piețele externe

Biofarm (simbol bursier BIO), unul dintre cei mai importanți producători de medicamente din România, a înregistrat în perioada 2017 – 2020 o creștere a cifrei de afaceri de la 170 milioane lei la 216 milioane lei, iar profitul a crescut de la 36 milioane lei la 54 milioane lei, reușind astfel să își consolideze poziția în topul celor mai importanți jucători, în ciuda pandemiei de COVID 19 și a condițiilor pieței farmaceutice locale.

In aceeasi perioda, EBITDA a crescut de la 50 milioane lei la 75 milioane lei, iar lichiditățile companiei au crescut gradual de la 37 milioane lei în 2017, la 121 milioane lei în primul semestru din 2021, în condițiile în care au fost plătite dividende în valoare de aproximativ 75 milioane lei. Veniturile nete din vânzări realizate în primul semestru al anului 2021 au fost de peste 117 milioane lei, în creștere cu 14% față de primul semestru al anului 2020.

În ultimii patru ani, piața farmaceutică românească a fost într-o continuă schimbare, iar pentru a ne menține trendul de creștere am înțeles că, în acest context, contribuția noastră cheie este de a dezvolta relații win-win de lungă durată, cu toți partenerii din cadrul lanțului de distribuție și strategii câștigătoare pe brandurile Biofarm. Totodată, în această perioadă, Biofarm a trecut printr-un amplu proces de revitalizare a imaginii de brand, atât la nivel corporate, cât și pentru brandurile strategice din portofoliu, întâmpinând astfel așteptările consumatorilor din categoria Consumer Healthcare din România, care devin tot mai sofisticați și mai atenți la produsele pe care le aleg”, a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.

Biofarm este unul dintre cei mai importanți jucători din industria farmaceutică locală, în categoria Consumer Healthcare (CHC) aflându-se, după primele 6 luni, pe locul 3 în termeni de valoare, în timp ce din perspectivă volumică ocupă locul 2, cu 9,8 milioane de unități vândute către consumatorul final.

În prezent, portofoliul Biofarm acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv & metabolic, respirator & ORL, cardiovascular & circulator, sistem nervos, multivitamine), cu peste 20 de branduri reprezentative și este lider de piață volumic în categoriile de referință a șapte dintre brandurile sale: Bixtonim, Carmol, Colebil, Triferment, Sennalax, Nervocalmin și Cavit Junior.

În contextul aniversării a 100 de ani, Biofarm și-a setat ca obiectiv consolidarea poziției în piața farmaceutică din România și în piețele externe prin dezvoltarea unui portofoliu competitiv, bazat pe nevoile reale ale pieței. În prezent, Biofarm exportă în țări precum Azerbaijan, Rusia, Georgia, Kurdistan/ Iraq, Kyrgyzstan, Malta, Republica Moldova, Ungaria și Ucraina. Compania se află în proces de negociere cu mai multe state din zona Europei de Sud Est, Asia Centrală și de Sud Est, Africa și zona Arabă.

Pe termen lung, compania Biofarm își propune să lărgească portofoliul curent prin dezvoltarea și fabricarea la standarde înalte de calitate a unor noi produse (medicamente și suplimente alimentare), achiziția de licențe de la alți producători sau prin încheierea unor contracte de fabricație.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0