Peste 220.000 de IMM-uri, până în 2020

business1

Ținta principală a strategiei pentru IMM-uri este ca până în anul 2020 numărul de firme existente în țara noastră să crească de la 474.000, în acest an, la 670.000, a declarat Florin Jianu (foto), ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, cu ocazia lansării versiunii în limba română a „Cartei Albe a IMM-urilor din România 2014”, realizată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

 

„Prezint în premieră strategia pentru IMM-uri. Potrivit acestui document, până în anul 2020 numărul de IMM-uri din țara noastră trebuie să crească de la 474.000, în acest an, la 670.000. De asemenea, numărul de IMM-uri active la o mie de locuitori ar trebui să crească de la 23 — 24, în 2014, la 37 în 2020. Nu în ultimul rând, ne dorim ca numărul total de angajați din IMM-uri să crească de la 2,623 milioane, în 2014, la 3,233 milioane în 2020”, a afirmat Florin Jianu. Acesta a precizat, totodată, că obiectivul instituției pe care o conduce este ca România să devină țara cu cel mai atractiv mediu de afaceri în orizontul 2020.

 

„Pentru ca România să fie caracterizată de cel mai atractiv mediu de afaceri din Uniunea Europeană în anii următori am creat un cadru de dezvoltare pe cinci direcții de acțiune. Aceste direcții se regăsesc și în Carta Albă a IMM-urilor. Este vorba de sprijinirea antreprenorilor, accesul la piețe, inovare, acces la finanțare și reactivitatea administrației publice. Am vrut să fie o strategie implementabilă, simplu de monitorizat”, a mai spus Florin Jianu.

 

90% din firme se autofinanţează

 

Întreprinzători și manageri din IMM-uri au răspuns la studiul realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, privind viziunea acestora asupra mediului de afaceri. În urma centralizării rezultatelor, s-au propus 60 de măsuri pentru dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici și mijlocii din România.

 

”În ultimul an, 2014, prima parte, față de 2013, mediul de afaceri s-a menținut cam la același nivel. S-au făcut progrese substanțiale pe anumite planuri, și aici aș menționa creșterea inovației în produse noi și în producție tehnologică”, a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR, la conferinţa de lansare a Cartei albe a IMM-urilor.

 

Potrivit ediţiei pe 2014 a Cartei Albe a IMM-urilor, peste 90% din firme se autofinanţează, şi doar 22% apelează la credite bancare, iar companiile care se ghidează după strategii au cel mai înalt grad de rentabilitate.

 

„Peste 40% din IMM-uri nu îşi elaborează planuri de afaceri, în timp ce alte 30% se ghidează după astfel de strategii. Dacă ne uităm pe dinamica performanţelor, observăm că firmele care au strategii au şi cele mai bune rezultate“, a subliniat Ovidiu Nicolescu.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1