Banner

Peste 5,4 milioane de lei plătite pentru pagubele provocate locuințelor de furtuni și inundații

Peste 5,4 milioane de lei plătite pentru pagubele provocate locuințelor de furtuni și inundații

Companiile de asigurări Membre UNSAR au achitat în primele trei luni ale acestui an despăgubiri de peste 5,4 milioane de lei în baza asigurărilor pentru locuințe, doar pentru pagubele provocate de furtuni și inundații. 

Suma a fost acordată pentru soluționarea a aproximativ 1.200 de dosare de daună. Astfel, în medie, 13 locuințe au fost despăgubite în fiecare zi pentru pagubele produse de aceste fenomene meteorologice severe.

Datele evidențiază impactul financiar semnificativ pe care evenimentele neprevăzute îl pot avea asupra proprietarilor, dar și rolul asigurărilor facultative în acoperirea daunelor produse locuințelor și bunurilor aflate în interiorul acestora, în limitele și condițiile prevăzute de polițe.

Necesitatea unei protecții adecvate este confirmată și de efectele fenomenelor meteorologice severe înregistrate în al doilea trimestru al acestui an. Astfel, în această perioadă, proprietarii locuințelor asigurate au notificat companiilor Membre UNSAR aproximativ 3.400 de cazuri de daună provocate doar de furtuni și inundații. Aceasta înseamnă că, în medie, aproape 38 de proprietari au anunțat în fiecare zi producerea unor astfel de pagube la nivelul locuințelor.

„O furtună poate dura doar câteva minute – dar, în lipsa unui sprijin financiar solid, urmările pot apăsa asupra unei familii ani întregi. Asigurarea nu poate opri fenomenele extreme, însă poate împiedica transformarea unei locuințe distruse într-un viitor financiar incert. De aceea, protejarea locuinței printr-o poliță facultativă trebuie să devină un gest firesc de responsabilitate față de noi și față de cei dragi”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

„Chiar dacă, de multe ori, nu conștientizăm cât de grav poate fi un episod de vreme severă, au existat numeroase situații în care o furtună sau o inundație a devastat integral o locuință. Într-un astfel de moment, o asigurare încheiată corect, pentru o sumă adecvată, poate oferi familiei resursele financiare necesare pentru reconstruirea sau achiziția unei noi locuințe”, a declarat Alina BĂRBULESCU, Coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.

Având în vedere frecvența și intensitatea tot mai ridicate ale fenomenelor meteorologice severe, precum și valoarea pagubelor pe care acestea le pot provoca, le recomandăm proprietarilor să verifice periodic dacă locuința este asigurată corespunzător, respectiv dacă sumele asigurate reflectă valoarea reală a proprietății și a bunurilor, precum și riscurile acoperite, limitele și excluderile prevăzute în poliță.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: