Peste 9,4 mil euro pentru eficienţa energetică a IMM-urilor din industrie

business

IMM-urile din industrie au la dispoziţie 9,41 milioane euro pentru proiectele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a noxelor poluante prin Programul Eficienţa Energetică în Industrie pentru IMM, cu finanţare prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (MF SEE).

„România îşi doreşte o creştere a gradului de competitivitate iar Misterul Economiei susţine dezvoltarea mediului de afaceri şi programul de eficienţă energetică”, a declarat Adrian Volintiru, secretar de stat în Ministerul Economiei, în conferinţa de lansare a programului.

Ministerul Economiei este operator de program, iar România beneficiază de asistenţă financiară acordată de Regatul Norvegiei, Islanda şi Liechtenstein pentru promovarea creşterii economice şi dezvoltării durabile prin intermediul MF SEE.

Finanţarea este de tip nerambursabil şi constă în decontarea, în baza unei scheme de ajutor de stat pentru eficienţă energetică, a cheltuielilor eligibile făcute pentru realizarea proiectului. Obiectivul specific al programului este reducerea amprentei de CO2, prin economia de energie în industrie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Se acordă prioritate proiectelor ce asigură cea mai mare reducere a emisiilor de CO2 în raport cu resursele financiare alocate programului de granturi (tCO2/1000 Euro).

Valoarea totală a programului este de peste 9,4 mil. euro, din care 8 mil euro reprezintă grantul şi 1,411 mil euro cofinanţare de la bugetul de stat. Valorile finanţărilor nerambursabile pe proiect sunt de minimum 200.000 de euro şi maximum 700.000 de euro.

Regatul Norvegiei, Islanda şi Liechtenstein au încheiat cu România Memorandumul de Înţelegere prin care Ministerul Economiei a fost desemnat Operator de Program pentru Programul cu finanţare MF SEE “Eficienţă Energetică”, aprobat cu data de 1 octombrie 2013.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0