Piața fondurilor de investiții a scăzut în mai cu 1,5%

Piața fondurilor de investiții a scăzut în mai cu 1,5%

Activele nete ale celor 236 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au scăzut în luna mai cu 1,5%, până la nivelul de 51,3 miliarde lei (10,4 miliarde euro ) iar de la începutul anului au scăzut cu 4,3%; ieșirile nete ale lunii au totalizat 833 milioane lei (168 milioane euro).

Fonduri deschise locale
Cele mai performante 5 fonduri în ultimele luni au înregistrat randamente anuale nete între 10,3% și 22,1%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 53,3% și 66,8% (față de luna mai 2019).
Activele nete ale celor 89 de fonduri deschise locale au scăzut în luna mai cu 3,8%, până la 20,8 miliarde lei (4,2 miliarde euro ) iar de la începutul anului au scăzut cu 17,9%.
Fondurile deschise locale au înregistrat în luna mai ieșiri nete de 825 milioane lei (-167 milioane euro ), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (-663 milioane lei), fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (-85,9 milioane lei), cele de acțiuni (-39,4 milioane lei), cele diversificate (-34,6 milioane lei) și cele de randament absolut (-2,2 milioane lei).

Fonduri deschise străine distribuite în România
Activele nete exprimate în lei ale celor 113 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna mai cu 2,3% față de luna precedentă, până la 1,8 miliarde lei (0,36 miliarde euro ), iar de la începutul anului au scăzut cu 12,9%.

Fonduri închise (FIA) locale
Activele nete ale celor 34 de fonduri de investiții alternative (inclusiv SIF-uri și FP) au crescut cu 0,3% în luna mai, până la 28,7 miliarde lei (5,8 miliarde euro ) iar de la începutul anului au crescut cu 9,3%; fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 0,2 milioane lei (0,04 milioane euro ) în luna raportată.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0