Piața fondurilor de investiții la finele primului trimestru

Piața fondurilor de investiții la finele primului trimestru

Activele nete ale celor 245 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au scăzut în luna martie cu 1,8%, până la nivelul de 45,8 miliarde lei (9,2 miliarde euro ) iar de la începutul anului au scăzut cu 0,4%. Ieșirile nete ale lunii au totalizat 87,2 milioane lei (-17,7 milioane euro), informează AAF. Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 4,8% și 32,8% (unele fiind denominate în valută). Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 68,2% și 80,3% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna martie 2020). Iată cum arată dinamica pe categorii:

Fonduri deschise (OPCVM) locale
Activele nete ale celor 92 de fonduri deschise locale au scăzut în luna martie cu 0,4%, până la 17,6 miliarde lei (3,55 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 0,9%. Fondurile deschise locale au înregistrat în luna martie ieșiri nete de 96,1 milioane lei (19,5 milioane euro ), fiind vizate fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (39,6 milioane lei), fondurile diversificate (-26,1 milioane lei), cele de obligațiuni și instrumente cu venit fix (-15,7 milioane lei), cele de acțiuni (-14,4 milioane lei) și fondurile de randament absolut (-0,3 milioane lei).

Fonduri deschise străine distribuite în România

Activele nete exprimate în lei ale celor 117 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna martie cu 0,7% față de luna precedentă, până la 1,75 miliarde lei (0,35 miliarde euro), iar de la începutul anului au crescut cu 4%.

Fonduri de investiții alternative (FIA) locale

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiții alternative au scăzut cu 2,9% în luna martie, până la 26,4 miliarde lei (5,3 miliarde euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 1,5%; fondurile de investiții alternative locale au avut intrări nete de 7,3 milioane lei (1,5 milioane euro) în luna raportată.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0