Discuțiile referitoare la modalitatea de plată a sumelor acumulate la pilonul II de pensii la momentul retragerii din activitate a participantului la acest sistem s-au calat pe disputa referitoare la mărimea și distribuția în timp a sumelor încasate deoarece nu a fost gândită din timp o modalitate eficientă în materie.
Nici încasarea integrală a banilor (ne este vorba despre constituirea unui depozit lichidabil la cerere) și nici distribuirea în 60 de rate lunare cu prețul diminuării în termeni reali a sumelor încasate (inclusiv prin bizara taxare cu CASS peste pragul de 3.000 lei) nu corespund intenției de a asigura o bătrânețe cât mai bine susținută financiar, ceea ce era scopul primordial al introducerii pilonului II.
Așadar, era necesară o modificare, însă „compromisul” cu 25% încasați instant și crearea complicației cu fondurile de plată nu prea fac sens logic. Pur și simplu, trebuie făcut un efort minimal de educare financiară, astfel încât fiecare să înțeleagă faptul că la finele perioadei de contribuție ajunge în posesia nu a unei sume de bani ci a unui număr de unități de fond.
Unități cu valoare variabilă dar în creștere certă pe termen mediu și lung, drept care retragerea timpurie a banilor afectează puterea de cumpărare a beneficiarului. Pe scurt, ar trebui făcute ZERO plăți la data ieșirii din activitate iar fondurile de plată pur și simplu nu prea sunt necesare. Fondurile de pensii actuale (rebotezate „de acumulare”) sunt perfect capabile să facă și plăți constând în unități de fond.
Pentru a înțelege mai bine, să luăm un caz ipotetic. După un număr de ani, să zicem că Ion va avea în cont aparent 96.000 de lei, de fapt 2.400 de unități a câte 40 de lei bucata. Adică va avea dreptul de a utiliza lunar ca supliment la pensie timp de 20 de ani câte 10 de unități ori cât va fi valoarea lor la momentul plății, adică 400 de lei inițial și, probabil ceva mai mult ulterior.
Desigur, se poate merge, mai puțin prudent, și pe varianta de consumare a unităților de fond pe timp de zece ani, de unde și suma încasată lunar va fi de 20 de unități de fond, respectiv 800 de lei inițial. Doar că la pe la vreo 75 de ani va rămâne fără acest supliment de pensie. Rămâne să se dezbată la nivel politic însă apare o bănuială că va fi nevoie să intervină statul ulterior.
Dacă apare o problemă medicală serioasă, se poate defini o plată punctuală de 25% sau o valoare care ar urma să fie în acord cu gravitatea situației doar pentru decontarea cheltuielilor aferente. Cu observația că va limita ulterior durata de aflare în plată a beneficiarului, ceea ce vine în sprijinul primei variante ipotetice prezentate.
Simpla mutare a banilor de la fondul „de acumulare” la fondul „de plată” și investirea în alte instrumente de către mai multe fondulețe nu face sens economic din motive de forță financiară, birocrație, cheltuieli administrative fără rost etc. Ce ar avea rost ar fi, însă, apariția unor fonduri de plată în regim de asigurare, care să garanteze o sumă și anumite cheltuieli impuse ocazional de sănătatea participanților pe întreaga durată de viață.
Abia atunci am avea o adevărată garanție că pensia rezultată din pilonul II va fi acoperitoare în sensul în care a fost gândit acest instrument de susținere pentru persoane de vârsta a treia retrase din activitate. Apropo, accesarea pieței muncii de către acestea ar trebui să suspende plata unităților de fond de pilon II și trecerea înapoi pe poziția de contribuabil la activul fondului de pensii.
Adică un alt motiv pentru a nu introduce acele fonduri „de plată”, cu complicații evidente atunci când un pensionar, ce să vezi, mai vrea să lucreze, prin urmare ia salariu plus pensia de pilon I și atunci de ce să mai ia și „drepturile” din pilonul II ? Doar dacă optează pentru asigurarea unei pensii viagere pe sistem de asigurare, după cum am menționat anterior.
Așadar, ar fi mult mai simplu ca fiecare să rămână la același fond de pensii la care este deja și de unde să i se trimită lunar un număr de unități retrase iar valoarea acestora să fie în acord și cu beneficiile pentru cei aflați în activitate, inclusiv pensionarii. Ar fi important din perspectiva țesăturii sociale și a echilibrului macroeconomic. Pentru a nu mai separa artificial categorii de vârstă, cu unii plătiți după cum merge (sau nu) economia și alții „no matter what”, că așa s-a dat lege, sau au nimerit alt randament.
Sunt doar câteva observații care ar putea fi de folos, fie și parțial, atât celor 9 milioane de români implicați în acest proces dificil de optimizare a unui produs financiar nou la scara istoriei cât și autorităților abilitate. Pentru că timpul nu așteaptă iar marea trecere a decrețeilor dintr-o parte în alta a liniei de demarcație între activitate și pensie se va intensifica rapid în următorii ani, dacă e să ne luăm după vârsta efectivă de ieșire la pensie.
COMMENTS